Avem doar cinci ani pentru a salva Uniunea Europeană!

Ne apropiem cu pași repezi de o dată care, din punctul meu de vedere, ar trebui să devină istorică!
25 mai 2014 - ziua în care România va decide soarta UE, aceste alegeri fiind primele de după criza financiară și considerate un moment cheie în istoria Uniunii Europene.

"Cinci ani pentru a salva Uniunea Europeană" - constituie tema unui plan de acțiune realizat de Consiliul Economic și Social European

Planul de acțiune pentru Europa este o viziune pe care CESE, instituție consultativă a Uniunii Europene, a Consiliului, a Parlamentului European și Comisiei Europene îl propune în urma consultărilor cu societatea civilă cu ocazia anului electoral 2014. Documentul, prezentat cu prilejul Zilei Societății Civile, pornește de la contextul în care pe 25 mai vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European.

După umila mea părere, atât cetățenilor români, cât și celor din întreaga Europă trebuie să li se spună să se prezinte la alegerile din 25 mai, pentru că sondajele de opinie anunță o prezență relativ redusă, iar Europa reprezintă singura alternativă. Dacă îi lăsăm pe alții să hotărască pentru noi, atunci lucrurile vor scăpa de sub control. Le aduc aminte cetățenilor români, care au participat în mică măsură la alegerile din 2009, că deciziile importante ne-au afectat pe toți. Ori, dacă noi transmitem un semnal foarte clar, dacă vorbim despre politicile europene în această campanie, vom ajunge să construim o Europă care răspunde nevoilor noastre. Și este evident că în România statul național nu are mijloacele complete, nu are capacitatea absolută de a realiza dezideratele românilor. Uniunea Europeană poate asta!

• Pe de o parte, unii vor spune că nu sunt interesați și că oricum vocea lor nu se aude. 
• Pe de altă parte, cei care sunt mai degrabă anti-europeni, se vor mobiliza. 

La o prezență redusă la vot, aceștia vor putea influența masiv politicile Europei și vor putea bloca orice decizie importantă la nivel european. Tocmai de aceea este nevoie ca prezența să fie mare.

Avem doar cinci ani pentru a salva Uniunea Europeană! Cei cinci ani care au trecut din 2009 până în 2014 au fost irosiți, tocmai din cauza politicilor de austeritate, aplicate de catre partidele de dreapta care au avut conducerea... Este evident că UE are nevoie de un nou suflu și are nevoie să stabilească o nouă legătură cu cetățenii, dar pentru aceasta este nevoie nu numai de declarații politice, ci și de lucruri concrete.

Pentru asta, este nevoie de fiecare dintre noi, de înțelegerea acestei responsabilități, de a ne exprima votul, dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii noștri... Ori eu, la rândul meu copil, vă rog să ne ajutați să schimbăm lumea!

25 MAI - alegerile care vor dicta soarta Uniunii Europene pentru următorii 5 ani!

Peste aproximativ două luni, în perioada 22-25 mai 2014, 500 de milioane de europeni vor putea să își aleagă reprezentanții în Parlamentul European și să definească direcția politică a Uniunii. 

© PSD Targoviste

Până în anul 1976, membrii Parlamentului European erau numiți de către parlamentele statelor membre ale Uniunii. Începând cu anul 1979, aceștia sunt aleși direct de către cetățeni la fiecare 5 ani. Ultimelealegeri europene au avut loc în iunie 2009, în toate cele 27 state membre ale Uniunii Europene din acel moment. Dar de data aceasta este diferit. Care este diferența?

Pentru prima dată, cetățenii europeni își vor alege, în mod indirect, persoana care va conduce Comisia Europeană pentru următorii cinci ani. În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, partidele politice își vor nominaliza candidatul pentru președinția Comisiei. Candidații vor trebui să caute sprijin la nivelul fiecărui stat membru, în mod similar unor alegeri naționale, liderii politici urmând a avea astfel o importanță majoră în acest scrutin.

În cadrul campaniei electorale care va avea loc începând cu 25 aprilie, dincolo de personajele în sine, problemele economice vor fi în mijlocul atenției. De la declanșarea crizei economice, în aproape toate alegerile desfășurate la nivel național, mai ales în zona euro, au avut loc dispute intense, formându-se tabere, adepte fie măsurilor de austeritate, fie celor de creștere economică. Astfel, în țări precum Spania, Italia sau Franța,care au trecut prin campanii electorale în ultimii doi ani, modul cum criza economică a fost gestionată de către Guvern a fost fie răsplătit, fie pedepsit de către alegători.

Din acest punct de vedere, alegerile pentru Parlamentul European din 2014 se vor desfășura sub același tipar. Vor apărea în scenă cele două tabere: 

• cea de centru-dreapta, (PMP, PNL, PDL) care dorește să mențină măsurile de austeritate;
• cea de centru-stânga,(Alianța PSD-UNPR-PC) care se pronunța în favoarea distribuirii constrângerilor pe o perioadă mai lungă de timp, pentru a încuraja consumul, încrederea și a reduce șomajul.

Din punct de vedere al mandatelor, alegerile de anul acesta pot aduce unele schimbări față de ce s-a întâmplat la ultimul scrutin european, în 2009. Dacă la ultimele alegeri scorul Partidului Popular European (PPE), sau, mai bine zis, al partidelor de la nivelul fiecărui stat care fac parte din acest grup politic la nivel european, a fost de 36%, sondajele arată că în anul 2014, PPE ar obține în jur de 28% din voturile europenilor, înregistrând astfel o scădere de aproximativ 8 procente. De această scădere ar putea profita Partidul Socialiștilor Europeni (PSE sau PES) grup reprezentat în România de către Alianta PSD UNPR PC.

Data de 25 mai este foarte importantă pentru România! Avem posibilitatea de a dicta direcția pe care vom merge în următorii ani: austeritate sau prosperitate prin solidaritate...

Sper ca în timpul rămas pentru alegerile europarlamentare să reușesc să explic măcar prietenilor de ce trebuie să iasă la vot, care este miza concretă a acestui scrutin.

Căcărău a Băsit USL-ul...

Am urmărit cu deosebită... scârbă, discursul susținut în această seară de către Crin Antonescu, care pozând într-un fel de Maica TEREZA, însă cu un zâmbet perfid, a făcut anunțul: "Uniunea Social Liberală nu mai există". În ciuda opoziției făcute chiar din partea colegilor de partid pentru această măsură, Antonescu a găsit de cuviință că îi este mai bine în opoziție, că se pricepe mai bine la critici, decât la a-și asuma conducerea României. 
Deși a încercat să joace un rol de învingător prin anunțul ruperii USL, Antonescu a lăsat cu ușurință să se întrevadă agitația din limbajul non-verbal.

Am văzut un Crin Antonescu arogant, ironic, extrem de agitat și nesigur... De câte ori nu ești sigur pe tine, ca om slab, ataci cu ironii acide. Mi s-a părut chiar lipsit de demnitate, de forță. Nu a avut solemnitate discursul, împănat cu glumițe și atacuri fără miză, meschine, la personaje secundare, în raport cu dimensiunea momentului. Când îți anunți "independența" trebuie să dai un mesaj de suveranitate, de măreție. Nu să fii ca un copil care se ceartă în curtea școlii. Nu îți verși năduful. Altfel, pari un iobag care a reușit s-o șteargă de pe moșie, suduindu-l pe boier, nu un cetățean care se eliberează onorabil, cu arma în mână...

Mesajele sale verbale s-ar putea să prindă la unii, să nu treacă, la alții. Să spunem că sunt eu subiectiv atunci când mă refer la conținut. Poate alții receptează diferit discursul, ironiile, atacurile. Dar limbajul nonverbal are aceeași semnificație pentru toți. E dincolo de cuvinte. Mai important decât ceea ce spui este ceea ce transmiți prin limbajul corpului, prin discursul mimico-gestual.

Opriți sonorul televizorului și priviți discursul lui Antonescu! O să vă frapeze cât de mult dădea din mâini, cum se agita, cum întorcea capul de la stânga la dreapta, cum se apleca în față și în spate... Se freca la nas, la ochi, își aranja permanent haina… Agitația interlocutorului îți induce și ție o stare de agitație, de nesiguranță, apare neîncrederea în discursul acestuia. Nu știi ce îți ascunde, de ce este atât de nesigur pe el, poate te minte, poate te păcălește, cam astea sunt senzațiile pe care, instinctiv, le induce publicului un vorbitor agitat. Normal că nu este ușor să ieși de sub imperiul unei tensiuni evidente. Era un moment greu, dar nu ceva care pică din senin, care te surprinde. A fost prea multă emotivitate, care a diluat discursul. Nici un argument rațional - doar ironii ieftine, atacuri copilărești, ale unui personaj expirat, frustrat, fricos.

Sunt dezgustat de acest personaj malefic, un nou lup în blană de oaie, care spunea în seara asta că este "al dracului" și că dacă vrea, se poate vedea de câte ori poftește cu Băsescu, fără să raporteze acest lucru lui Ponta. 

• - Dar poporului, domnule Antonescu? Ce-i raportați??? 
• - Cum veți răspunde în fața celor care v-au trimis în 2012 în Parlament? 
• - Ce scor ar fi scos PNL în 2012, dacă nu există acest "vehicul" intitulat USL? 
• - Sunteți șantajat de Băsescu, domnule Antonescu? 
• - Vă veți simți "reprezentând" interesele românilor care v-au votat în 2012, lângă oamenii lui Băsescu, de acum înainte, domnule Antonescu? 
• - CHIȚOIU??? 
• - TĂRICEANU??? Vă e frică?  
• - Dați liber organizațiilor județene la ORICE alianțe locale. Pentru ce, domnule Antonescu? Aici vă răspund eu: PENTRU PUTERE. Atât vă doriți. Nu să reprezentați pe cineva, nu să ajutați oamenii care v-au votat, ci doar pe cei care v-au "obținut" voturile... 

Pot continua la infinit! Dar nu mai meritați nici măcar efortul intelectual de a-mi concepe întrebările. Nu le veți cîți. Dar le vor cîți câteva mii de prieteni de pe facebook. Le vor transmite mai departe... altor câteva mii. Și uite așa, România va înțelege cine sunteți, domnule Antonescu. Un gunoi. Un EXCREMENT ieșit din Băs...

ADIO ȘI N-AM CUVINTE, BĂSISTULE!

S-A SUIT SCROAFA-N COPAC

Crin Antonescu a declarat fără ocolişuri că a avut întâlniri cu Băsescu, la finele anului trecut, nu una ci două întâlniri pe care liderul PNL le consideră normale, chiar fireşti... Mai jos sunt patru motive, argumentate, pentru care întâlnirile lui Antonescu şi Băsescu nu sunt nici fireşti nici normale.

Să le vedem:

1. Antonescu s-a consultat cu Băsescu pe „chestiuni de politică externă” în detrimentul unei discuţii cu MAE şi Guvernul

Antonescu spune că întâlnirile pe care le-a avut cu Băsescu, departe de ochii presei, ai publicului şi în mod special ai partenerilor de guvernare de la PSD, s-au purtat pe „chestiuni de politică externă”, fiind întâlniri premergătoare vizitelor lui Antonescu în Republica Moldova. De ce nu s-a consultat Antonescu, în calitate de preşedinte al Senatului cu Titus Corlăţean, Ministrul Afacerilor Externe sau chiar cu Victor Ponta înainte să meargă la Chişinău?

Constituţia conferă Guvernului atribuţii în stabilirea politicii externe a României, evident în colaborare cu Administraţia Prezidenţială. Cum ştim că Băsescu are o viziune „aparte” asupra relaţiilor externe ale României, şi nu ezită să atace Guvernul inclusiv pe acţiunile şi vizitele externe făcute de Victor Ponta (vezi China), nu ar fi mai sigur şi decent ca Antonescu să aibă o întâlnire punctuală cu partenerii săi din USL înainte de o vizită oficială în Republica Moldova? Apropo, vă aduceţi aminte de scandalul cu mandatul de reprezentare a României la UE dintre Băsescu şi Ponta? Ştiţi cine îl susţinea pe Victor Ponta atunci să reprezinte România la Consiliul European în detrimentul lui Băsescu? Exact, Crin Antonescu. În 2012 Ponta era bun în relaţiile externe, în 2013 lucrurile s-au schimbat.

2. Dacă întâlnirile lui Antonescu cu Băsescu sunt normale şi fireşti, de ce aflăm abia după 3 luni de acestea?

Crin Antonescu a declarat că nu este nimic anormal sau rău în a te întâlni cu Traian Băsescu şi a discuta, firesc, chestiuni de politică externă. Se impune întrebarea, tot firească, de ce abia după trei luni de la întâlnirile de taină pe care Crin le-a avut cu Băsescu, aflăm şi noi. Nici măcar premierul Ponta nu a ştiut că Antonescu s-a întâlnit cu preşedintele ţării în luna decembrie a anului trecut.

O întâlnire firească nu se face fără să-ţi anunţi partenerii de alianţă şi, până la urmă chiar electoratul. La întrebarea de ce Crin ne spune acum că s-a văzut cu Băsescu, răspunsul este unul simplu: i-a fost frică. I-a fost frică să nu cumva să transpire informaţia din alte surse, poate apropiate preşedintelui, moment în care Antonescu ar fi avut mai multe probleme de gestionat.

Iată ce spunea purtătoarea de cuvânt a PNL, Cristina Pocora la finele anului trecut: „Nu a existat niciun fel de tratativă, întâlnire sau înţelegere între preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi Traian Băsescu.” – Atenţie! Declaraţia este făcută în ultima zi a anului 2013, pe 31 decembrie, deci după întâlnirile pe care cei doi le-au avut până la urmă. Care este adevărul?

În august, la investirea ministrului Ramona Mănescu, Antonescu a părăsit sala de la Cotroceni când Băsescu a început să vorbească – în octombrie, la numirea ministrului Andrei Gerea, Antonescu este scos de Băsescu, în semn de dispreţ, de pe lista de protocol – la începutul lui decembrie, Antonescu se duce la Cotroceni şi se întâlneşte cu prietenul său Băsescu.

3. Ce s-a întâmplat în cele aproximativ 4 luni de zile de Antonescu s-a transformat dintr-un inamic declarat al preşedintelui Băsescu, într-un confident de taină al acestuia? Nu este cam mare diferenţa de la a-l face ipocrit pe Băsescu în august, la a-i căuta sfaturile în decembrie?

Este suspect că de la a refuza pur şi simplu să participi la o întâlnire oficială, de protocol pentru că Băsescu o oficiază, Antonescu a ajuns să aibă întâlniri tete–a-tete cu Băsescu pe chestiuni de politică externă şi securitate. Ori Antonescu a făcut un joc bun de disimulare şi a mimat cât de bine a putut un conflict fals cu Băsescu, în timp ce în spatele camerelor de luat vederi se pupau, ori Băsescu a găsit ceva cu care să-l cointereseze pe preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, o posibilă alianţă, cine ştie…. Oricare ar fi adevărul se pare că în războiul Băsescu – USL, frontul liberal s-a închis.

4. De ce ai căuta sfaturi în relaţia România – Republica Moldova de la un om care a fost criticat aspru de toată comunitatea internaţională pentru poziţiile sale unioniste?

Dacă Antonescu spune adevărul şi avem suficiente motive să credem că nu face aşa ceva, atunci ar trebui să îşi asume poziţia preşedintelui Băsescu faţă de relaţia România – Republica Moldova. După declaraţia unionistă a preşedintelui Băsescu faţă de relaţia România – Moldova reacţiile nu au întârziat să apară. Prima critică a venit de la Iurie Leancă, premierul Moldovei a spus atunci că declaraţiile preşedintelui Băsescu fac rău. După Leancă, ambasadorul Germaniei la Chişinău, Matthias Meyer, a afirmat că discuţiile despre unirea acestor două state sunt ca o “furtună într-un pahar cu apă”. Rând pe rând declaraţia entuziasmată a preşedintelui a fost cenzurată de Victor Ponta şi Titus Corlăţean care au declarat la unison că o astfel de poziţie “declaraţia le dă apă la moară comuniştilor moldoveni”, lucru care s-a şi întâmplat. Rapid au început să curgă acuze la adresa României legate de tendinţe expansioniste şi de eliminare a autonomiei Republica Moldova. Cred că putem fi de acord cu faptul că Băsescu gafează des când vorbeşte de Republica Moldova, oare şi Crin Antonescu îşi asuma aceste gafe? Antonescu primeşte sfaturi de la un om cel puţin stângaci în ceea ce priveşte politica externă şi spune acest lucru cu o seninătate naivă.

Să-l credem?
Devine limpede că Antonescu vrea să ne cam ia de proşti. Subiectele discuţiilor dintre el şi Băsescu s-au învârtit în jurul ieşirii de la guvernare a PNL-ului şi în jurul unui complot politic asupra unui obstacol mare în calea viitorului politic al lui Traian Băsescu, PSD şi Victor Ponta. Antonescu trebuie să îşi asume, mai bine mai târziu decât niciodată, o alianţă sau o prietenie cu Traian Băsescu şi, cu acest gest, să –şi asume şi ruperea USL-ului.

Info: stiripesurse.ro

TEHNICI DE INFORMARE EFICIENTĂ - marca PDL / PNL

Apărute pe un site dedicat activiștilor dreptei din politica românească, acest text a ajuns sub ochii mei total întâmplător. Aceste norme sunt, în general, mai des folosite direct de către dirijorii și actorii-cheie care fac planificarea strategică a unor conspirații criminale! Dacă veți avea răbdarea să citiți integral acest adevărat ÎNDREPTAR PENTRU DEZINFORMARE, veți descoperi aici comportamentul multor lideri LIBERALI care n-au influențat viețile în ultimii 10 ani....

1. Nu vedea nimic, nu auzi nimic, nu spune nimic. În ciuda faptului că ai putea şti, nu vorbi – mai ales dacă ești o persoană publică, un jurnalist, un politician, etc. Dacă o faptă nu a fost raportată, înseamnă că ea nici nu s-a întâmplat şi deci, persoana nu va trebui să se confrunte cu această problemă.

2. Devino neîncrezător și indignat. Evită discutarea problemelor-cheie, şi în schimb concentrează-te asupra problemelor secundare care pot fi utilizate pentru criticarea anumitor grupuri sau teme sacrosancte. Acest lucru este de asemenea cunoscut şi ca subterfugiul : “Cum de îndrăznești…”.

3. Crează, generează bârfă. Evită să vorbești despre probleme în amănunt, nu ţine cont de locuri sau de probe într-o atmosferă plină de zvonuri pure şi de acuzații violente. Această metodă funcționează bine în special când există o presă tăcută, pentru că publicul nu poate verifica faptele pe care aceste zvonuri le cataloghează drept “discutabile”. Dacă poți stabili o relație între documentul / problema în cauză cu internetul, folosiți-o pentru a-l cataloga drept “zvon” care provine de la “un grup de copii de pe internet”, care nu poate avea nicio bază în realitate.

4. Utilizează un argument de tipul “sperietoare”. Găseşte unul şi creează un element în argumentaţia adversarului pe care îl poți contracara cu ușurință pentru a te credibiliza și a ridiculiza adversarul. Fie creezi o problemă a cărei existență o insinuezi bazându-te pe interpretarea adversarului/sau a exagerării adversarului/sau găsești ceva, pe loc, fie selectezi veriga cea mai slabă dintre aspectele cele mai vulnerabile. Amplifică-le impactul lor şi distruge-le, discreditând astfel toate acuzațiile, atât pe cele reale cât şi pe cele fabricate, evitând în același timp să vorbești despre veritabilele probleme.

5. Înlătură-ți adversarii acordându-le porecle şi ridiculizându-i. Această metodă mai este cunoscută drept stratagema “atacă mesagerul”, cu toate că şi alte metode sunt variante ale acestei abordări. Adversarii sunt asociaţi cu nume puţin onorante cum ar fi “nebun”, “partizan al dreptei”, “liberal”, “partizan al stângii”, “terorist”, “obsedat de teoria comploturilor”, “radical”, “milițian”, “rasist”, “fanatic religios”, “deviant sexual”, “alcoolic” şi multe altele. Acest lucru va împiedica noii forumişti să se alăture adversarilor săi, temându-se că vor fi trataţi în același mod. Ca urmare, aceştia nu vor vorbi despre problemele reale.

6. “Loveşte şi fugi”. Dezinformatorul, pe orice forum public, poate să-şi atace scurt adversarul sau poziția acestuia, apoi să fugă înainte ca răspunsul să fie publicat, sau pur și simplu să-l ignore. Acest lucru funcţionează extrem de bine pe internet în mediile de tip semnale de la cititori către editor, în care poate fi folosit un flux continuu de identități noi pentru a evita explicarea criticilor şi argumentelor. Faci pur și simplu o acuzație sau lansezi un alt atac, nu vorbești despre problemele reale și nu răspunzi niciodată, pentru că în acest fel ai acorda credit punctului de vedere al adversarului.

7. Motive de interogare (îndoială). Amplifică orice fapt care ar putea sugera ideea că adversarul militează în favoarea unei alte părţi. În acest fel vei evita discutarea problemelelor şi vei obliga acuzatorul să intre în defensivă.

8. Invocă autoritatea. Pretinde că ești parte a autorității sau asociază-te ei folosind limbajul şi terminologia acesteia pentru a ilustra că ești “cel care le știe pe toate”. Discreditează problema fără a vorbi de fapt despre ea şi fără a demonstra de ce, sau a cita vreo sursă.

9. Fă pe prostul. Nu contează argumentele sau dovezile care se pun pe masă, important este să eviți discutarea lor sau să le discreditezi, menţionând că n-au niciun sens, nu conţin nicio probă, nu sunt de niciun interes, sau sunt ilogice. Amestecă bine lucrurile pentru a obţine un efect maxim.

10. Asociază criticile adversarului cu știrile vechi. Este un fel de derivat al argumentului “sperietoare”, un fel de investiție pentru viitor în cazul în care problema nu poate fi ușor controlată. Lucrează anticipat pentru a menține controlul. Astfel, dezinformatorul lansează un argument “sperietoare” şi lasă apoi să reiasă că se va ocupa în curând de acesta în cadrul planului alternativ (planul B). Astfel, acuzaţiile sau criticile care urmează, indiferent dacă sunt valabile sau nu, vor fi în general asociate cu cele anterioare şi considerate pur și simplu o reluare a lor, fără a mai fi necesar să se ocupe de ele – este chiar mai bine dacă adversarul este același cu cel de la început.

11. Stabileşte un plan B şi bazează-te  pe el. Utilizează o problemă minoră sau un element real şi scoate-o la “drumul mare” (fă-o publică). “Mărturiseşte” cu vigoare că ai făcut o eroare inocentă şi că adversarii tăi au profitat de această oportunitate, au amplificat-o şi dirijat-o, dându-i conotaţii care implică lucruri necinstite şi care, desigur, “nu există”. Unele persoane pot reveni mai târziu cerând cu vigoare, public, “să se pună capăt acestui nonsens”, deoarece s-a făcut deja “ceea ce trebuia facut”. Dacă este bine realizată, această tehnică îl poate ajuta pe dezinformator să câștige simpatie și respect pentru că a dat lucrurile în vileag şi “şi-a mărturisit” greșelile, fără a aborda însă alte probleme mult mai grave.

12. Enigmele nu au soluție. Dezinformatorul pretinde că afacerea este prea complicată pentru a fi rezolvată, scoţând în evidenţă multitudinea de persoane şi evenimente implicate. Acest lucru va face ca orice interes al altora pentru acea problemă să se piardă.

13. Logica de tip “Alice in Ţara Minunilor”. Evită să discuți despre probleme, raţionând invers sau utilizând o logică deductivă care neagă orice fapt real important.

14. Cere soluții complete. Evită să vorbești despre probleme, solicitând adversarilor rezolvarea completă a unui caz. Este o stratagemă care funcționează cel mai bine împreună cu problemele de la punctul 10.

15. Fă ca faptele să corespundă unor concluzii alternative. Acest lucru necesită o gândire creativă, cu excepția cazului în care cazul a fost planificat în prealabil cu un plan B.

16. Fă ca să dispară probele și martorii. Dacă ele nu există, înseamnă că nu există o faptă, şi deci nici o problemă care sa fie abordată.

17. Schimbă subiectul. Pretinde că ești parte a autorității sau asociază-te ei folosind limbajul şi terminologia acesteia pentru a ilustra că ești “cel care le știe pe toate”. Discreditează problema fără a vorbi de fapt despre ea şi fără a demonstra de ce, sau a cita vreo sursă.

18. Antagonizează şi provoacă adversarii, dându-le un atac emoţional. Dacă nu poți face nimic altceva, ia-te la ceartă şi bate-ți joc de adversarii tăi, forţându-i să răspundă într-o manieră emoțională, ceea ce îi va face să arate ca nişte oameni proşti şi mult prea motivaţi. Nu numai că astfel vei evita să vorbești despre problemele importante, dar dacă răspunsul adversarului privind subiectul este emoţional, vei putea mai târziu să eviți problema concentrându-te pe : “oh, cât sunt de sensibili, cum să mă încumet a-i critica ?”.

19. Ignoră dovezile prezentate şi solicită dovezi imposibile. Este probabil o variantă a regulii de “a face pe prostul”. În ciuda dovezilor care sunt prezentate de către adversar pe un forum public, susţine că probele nu sunt admisibile şi cere probe imposibil de găsit pentru adversar (ele pot exista, dar nu sunt disponibile sau sunt cunoscute ca fiind ceva ușor de distrus sau falsificat, ca o armă a crimei). Cu scopul de a evita complet discutarea problemelor, ar putea fi necesar să discreditezi în mod categoric mass-media sau cărţile, să refuzi ideea că martorii sunt acceptabili și chiar să negi declarațiile făcute de către guvern sau alte autorități.

20. Dovezi false. Introdu cât poți de repede noi dovezi false sau indicii proiectate şi fabricate care sunt în conflict cu observațiile și argumentele părții adverse – un instrument practic pentru a neutraliza problemele sensibile sau pentru a împiedica concluziile. Aceasta funcționează chiar mai bine pentru infracțiunile pentru care faptele nu se pot distinge de dovezile false.

21. Apelează la un juriu de acuzare, un procuror special sau alt organism autorizat de anchetă. Răstoarnă procesul în favoarea ta și neutralizează eficient problemele sensibile fără să deschizi discuția. După ce s-au adunat dovezile și declarațiile, trebuie să fie păstrate secrete pentru a fi bine gestionate. De exemplu, dacă ești în cârdășie cu procurorul, juriului i se pot refuza pur și simplu și toate dovezile relevante se vor sigila, făcându-le inutilizabile pentru investigații viitoare. Odată ce s-a ajuns la un verdict favorabil, problema poate fi considerată încheiată în mod oficial. În general, această tehnică este aplicată pentru a transforma vinovatul în inocent, dar poate fi utilizată şi pentru a susţine acuzaţii atunci când se înscenează ceva contra victimei.

22. Fabrică un adevăr nou. Creează propriile grupuri de experți, autori, lideri sau oameni cu influență capabili să inventeze ceva nou şi diferit prin cercetare științifică, investigaţii sociale sau dovezi favorabile. În cazul în care ai neapărată nevoie să abordezi problemele, o vei face profesionist, prin persoane autorizate.

23. Distrage atenţia maselor cât se poate de mult. Dacă cele de mai sus nu funcționează, pentru a ţine oamenii departe de problemele sensibile, sau pentru a preveni o acoperire mediatică nedorită a evenimentelor, cum ar fi de exemplu procesele, creează povești şi mai mari (sau le tratează-le ca şi cum ar fi mari) pentru a îndepărta  masele.

24. Tăcerea critică. În cazul în care metodele de mai sus nu dau rezultate, ia în considerare eliminarea din circulaţie a adversarilor prin soluții definitive cu scopul eliminării în întregime a nevoii de abordare a problemei. Acest lucru poate fi realizat prin moartea, arestarea și detenția, șantajul, distrugerea personalității adversarilor datorită scurgerilor de informații, sau prin distrugerea lor financiară, emoţională sau provocându-le daune grave de nivel medical.

25. Dispari. Dacă ești deţinătorul cheii secretelor sau dacă ești supus unei presiuni prea mari şi simți că începe să devină periculos, părăseşte zona.

Prosternat patruped, Băşescu a umilit oficial... ROMÂNIA

Au fost suficiente câteva secunde pentru ca subsecretara de stat Nuland să-l pună la punct pe Băsescu. A fost o execuţie sumară, glacială, ca de la slugă de stăpân la sclav. Pentru ca sclavul să priceapă că pe măsură ce se umileşte mai mult, mai mult e umilit. Chiar de o subalternă a stăpânului. O lecţie care nu-i mai era necesară, a primit prea multe şi nu i-a păsat. Pentru că de fapt, Băsescu e cel mai laş şi umil individ. Repet, fără SISTEM n-ar fi nimic. De fapt, ar fi ceva: un număr de penitenciar în regim psihiatric...

Băsescu s-a umilit în modul cel mai înjositor ori de câte ori a avut interesul să prostească pe cineva, după care s-a răzbunat pentru mărinimia sau prostia persoanelor care i-au permis să se folosească de promisiuni mincinoase ca să-şi atingă interesul. Doar că aşa ceva nu ţine cu (stăpânii) SUA. Nuland i-a tăiat, din start, nasul familiarismelor. Deşi trebuia să fie viceversa.

Băsescu s-a declarat onorat de vizita unei subalterne a omologului lui care îl tratează cu partea dorsală. La fel l-a tratat şi sub-subalterna omologului. În engleza-i stâlcită, pocitania a comis o gafă pentru care Nuland l-a lipit de pereţi. Cică: trebuie să fiţi obosită după călătorie. Nici n-a terminat bine gafa, că şerpoaica l-a şi injectat: Sunt plătită ca să nu fiu obosită, la fel şi dvs. Schema pentru întârziaţi: Băi lăbuţă, vezi cum te porţi, nu-mi faci tu mie avansuri, că te bag sub masă la Alcoolicii Anonimi!

Băsescu a făcut sluj crezând că o drege, adică a zis că vor discuta “problemele”. În sensul că e gata să facă delaţiunile. La care ea: important e parteneriatul statelor noastre. Jucătorul la cacealma s-a umplut de ridicol: sper ca micile neînţelegeri să nu afecteze relaţia. Iar ea: se împlinesc 10 ani de la aderarea României la NATO. Serios, dacă nu mi-ar plăcea să-i fie anchetatoare, când îi sună ceasul...

Şi atât de mândru e de prosternarea lui încât şi-a postat umilirea pe un site al fanilor lui şi pe facebook! Şi chiar n-ar avea nici o importanţă, dacă, oficial, el n-ar fi, pentru SUA, preşedintele României. Iar când preşedintele României e umilit în asemenea hal de o slujnicuţă a administraţiei americane, e umilită, de fapt România. Şi fără absolut nici un drept! ... În România au venit postdecembrist doi preşedinţi ai SUA, care au onorat ţara noastră: în ordine cronologică şi invers ca importanţă, Bill Clinton şi George W.Bush. Acum am ajuns ca o subsecretară de stat să fie primită cu covorul roşu la Cotroceni şi să-l facă de comandă pe primitor.

Trebuie să ai un tupeu colosal şi o nesimţire pe măsură ca să dai lecţii cu privire la statul de drept când reprezinţi Sistemul Big Brother. Şi s-a lăudat că “a primit asigurări de la Guvernul României”. Asigurările normale nu puteau fi decât acelea că după ce pică Băsescu, România va face chiar absolut totul pentru ca să redevină independentă justiţia pe care puşcăriabilul de la Cotroceni a prostituat-o ca în stalinism.

Bine a făcut domnul Victor Ponta că nu s-a coborât, ca premier al României, să aibă o întrevedere cu o subalternă a omologului american. Ministrul de Externe a fost, însă, prea mult pentru ea. Era suficient un subsecretar de stat...

Papa FRANCISC: "Idolul banului a distrus economia şi demnitatea omului."

Vizita Papei Francisc în Sardinia din 22 sep 2013 a început, aşa cum s-a spus, cu o întâlnire care în câteva minute a catalizat atenţia agenţiilor de presă din lumea întreagă: a fost întâlnirea Papei cu muncitorii, şomerii şi întreprinzătorii din Sardinia.

La doar câteva zeci de minute după sosirea pe aeroportul din Cagliari, Sfântul Părinte a mers în Piaţa Yenne, unde era aşteptat de cel puţin 20 de mii de oameni, cei mai mulţi şomeri. Întâlnirea a început cu mărturiile muncitorilor aflaţi în şomaj tehnic.

Cuvintele unui tânăr care şi-a pierdut locul de muncă au dat peste cap organizarea acestui moment delicat al vizitei. Să ascultăm mărturia tânărului din Sardinia:
● „Urmările cele mai grele provocate de lipsa locurilor de muncă se răsfrâng asupra familiilor. Deseori, dispersarea soţilor şi greutăţile din relaţia cu fiii sunt consecinţele gravei crize de pe piaţa locurilor de muncă, în care din nefericire suntem implicaţi. Papa Francisc, eşti «tată» pentru noi toţi, nu lăsa ca turma ce ţi-a fost încredinţată să fie împrăştiată şi sfâşiată de răutatea acestui lup, care este lipsa de speranţă, un lup care înghite chiar şi vieţile noastre. Nu ne lăsa singuri!”

Mărturia tânărului şomer a lăsat în inima Sf. Părinte o impresie atât de puternică încât Papa a renunţat la discursul pregătit, pe care l-a înmânat succesiv arhiepiscopului de Cagliari. Pontiful a început să vorbească liber despre demnitatea muncii şi centralitatea omului în economie. Întorcându-se cu memoria la locurile natale, pe când tatăl său s-a mutat cu familia în Argentina, Papa Francisc a spus că au cunoscut în familie suferinţele crizei din anii ’30 ai secolului trecut:
● „Au pierdut totul! Nu găseau de muncă! Am auzit şi eu, în copilărie, vorbindu-se în casă de aceste vremuri. Eu nu le-am văzut, încă nu mă născusem, dar am simţit în casă această suferinţă, am auzit vorbindu-se de această suferinţă. Ştiu bine ce înseamnă şi trebuie să vă spun: «Curaj!»”

Dar, a reluat Pontiful, „sunt conştient că trebuie să fac orice pentru ca acest cuvânt – «curaj» – să nu fie doar un cuvânt frumos, spus în trecere. Să nu fie doar zâmbetul unui funcţionar cordial, un funcţionar al Bisericii care vine şi vă spune «Curaj!». Nu vreau să fie astfel! Aş vrea ca acest curaj să vină din interior şi mă ajute să fac tot posibilul ca păstor, ca om!”.

Sfântul Părinte a spus că ne aflăm în faţa unei provocări istorice, la care se poate răspunde numai prin „solidaritate şi inteligenţă”. Apoi a remarcat că primele două vizite în Italia, mai întâi în Lampedusa iar acum în Sardinia, au avut ca destinaţie câte o insulă. „În prima vizită”, a spus Papa, „am văzut suferinţa atâtor oameni care, riscându-şi viaţa, erau în căutare de demnitate, pâine şi sănătate. Erau refugiaţii”. Atunci, a continuat, „am văzut şi răspunsul Lampedusei, care deşi este o insulă, nu acceptat să se izoleze şi a continuat să-i primească pe refugiaţi. Acest fapt ne dă un exemplu de primire, de suferinţă şi răspuns pozitiv”. „Dar şi la Cagliari văd suferinţă”, a continuat Sfântul Părinte, care din Sardinia şi-a îndreptat privirea spre întreaga Europă şi lumea largă, afectate de drama crizei economice:
● „E o suferinţă care, după cum spunea unul dintre voi, te macină şi ajunge să-ţi fure speranţa. O suferinţă, cum este lipsa unui loc de muncă, ce te face să te simţi fără demnitate! Unde nu este de muncă, nu este demnitate! Şi aceasta nu este doar o problemă a Sardiniei – deşi aici e foarte puternică – şi nici nu e o problemă doar a Italiei sau a unor ţări din Europa. Este consecinţa unei alegeri mondiale, a unui sistem economic care conduce la această tragedie: e un sistem economic care a pus în centru un idol, un idol numit ban!”.

Dumnezeu, a reluat Pontiful, „a vrut ca în centrul lumii să nu fie un idol”, ci omul, „care, prin munca sa, să ducă mai departe lumea” creată de Dumnezeu. Acum, în schimb, „în acest sistem fără etică, în centru se află un idol şi lumea a devenit idolatră” în faţa banului:
● „Banii comandă! Banul comandă! Comandă toate lucrurile care slujesc acestui idol. Şi ce se întâmplă? Pentru a-l apăra pe acest idol, se încaieră unii peste alţii la centru dar cad cei de la margini, cad cei bătrâni, pentru că în această lume nu este loc pentru ei… Şi cad cei tineri, care nu găsesc de lucru şi astfel nu găsesc demnitate. Dar o lume în care generaţii de tineri nu găsesc de lucru este o lume fără viitor. De ce? Pentru că tinerii sunt privaţi de demnitatea lor!”

„E greu să ai demnitate fără un loc de muncă”, a observat Pontiful care a preluat suferinţa celor prezenţi exprimată la începutul întâlnirii prin lozinci în care nu cereau altceva decât un loc de muncă („Lavoro!”). Strigătul şomerilor, a spus Papa, „este o rugăciune necesară. Muncă înseamnă demnitate, muncă înseamnă să aduci pâine acasă, muncă înseamnă iubire!”. Dar „pentru a apăra acest sistem economic idolatru se instaurează «cultura deşeului»: sunt aruncaţi la rebuturi bunicii şi sunt aruncaţi la rebuturi cei tineri. Noi trebuie să respingem această «cultură a deşeului»!”

„Noi vrem un sistem economic just”, a reluat Sf. Părinte, „un sistem care să ne facă pe toţi să mergem înainte” şi „nu acceptăm acest sistem economic globalizat, care face atât de mult rău”. În centru să fie „bărbatul şi femeia, cum vrea Dumnezeu, şi nu banul!”.

Papa Francisc a recunoscut că „e uşor să spui cuiva să nu-şi piardă speranţa” şi totuşi e necesar a spune din nou că nu trebuie „să permitem ca speranţa să ne fie furată!”. Aceasta „este prezentă ca jarul sub cenuşă. Să ne ajutăm, de aceea, prin solidaritate, suflând în cenuşă, pentru ca focul să se aprindă încă o dată”. Speranţa „nu se confundă cu optimismul, pentru că speranţa nu este a unui om: speranţa o facem toţi împreună” şi trebuie sprijinită „între toţi, între voi toţi şi între noi toţi care suntem departe”.
● „Dar trebuie să fim înţelepţi, pentru că Domnul ne spune că idolii sunt mai vicleni decât noi. Domnul ne îndeamnă să avem înţelepciunea şarpelui şi bunătatea porumbelului. Să avem această înţelepciune şi să spunem lucrurilor pe nume: în acest moment, în sistemul nostru economic, în sistemul propus de globalizarea vieţii, în centru se află un idol, iar acest lucru nu este permis! Să luptăm cu toţi împreună pentru ca la centru, cel puţin în centrul vieţii noastre, să fie omul, familia, noi toţi, pentru ca speranţa să meargă mai departe. Nu lăsaţi să vi se fure speranţa!”

La încheierea acestui discurs, sau mai bine spus, a acestei mărturii personale, Papa Francisc a făcut o impresionantă rugăciune publică, menţionând în mod special locuitorii Sardiniei:
● „Doamne, nu avem locuri de muncă! Idolii vor să ne fure demnitatea. Sistemele injuste vor să ne fure speranţa. Doamne, nu ne lăsa singuri! Ajută-ne să ne ajutăm între noi, să uităm egoismul şi să simţim în inimă acel «noi», un «noi» care ne uneşte într-un popor care vrea să meargă înainte. Doamne Isuse, ţie nu ţi-a lipsit locul de muncă, dă-ne de lucru şi învaţă-ne să luptăm pentru muncă. Binecuvântează-ne pe fiecare dintre noi!”