NEIUBIREA - sindromul care poate duce la DISPARIŢIA OMENIRII

"Păcatul" cunoştinţei, curiozitatea rasei umane, ne-au adus în pragul unei adevărate crize existenţiale. Progresul tehnologic a ajuns să pună în pericol evoluţia noastră, să pericliteze mediul în care trăim şi automat, să ne dicteze stilul de viaţă, valorile şi destinul. Trăim in medii artificiale şi ne hrănim atât fizic, cât mai ales spiritual, cu produse ale unei gândiri impuse de o mână de oameni... Am ajuns reci, indiferenţi, laşi, egoişti, siguratici. Iar refuzul (re)cunoaşterii sau auto-inhibarea sentimentelor, ne vor arunca în pragul pierderii simţurilor, al incurcării nevoilor şi, într-un final, la auto-exterminare.

Suntem o societate de actori bine antrenaţi, ne jucăm rolurile "cuminţi" şi cu zâmbete largi, pentru a cui mulţumire...?

Sunt conştient că retorica vă poate părea de la bun inceput una religioasă, dar nu este! Explicaţia acestor reflecţii o reprezintă impresia lăsată de filmul pe care l-am urmărit în această după-amiază şi care a reuşit să îmi răspundă foarte multor întrebari, unele vechi, altele rezultate din context... Orbiţi de minunăţiile cu care societatea consumistă şi marile companii ne inundă zilnic, suntem tentaţi să ne izolăm de Natură şi chiar unii de alţii. Alegem să locuim în metropole aglomerate, dar ne punem intimitatea între prioritaţi. Tânjim după afecţiune, dar folosim calculatorul sau telefonul pentru comunicare. Ne dorim o viaţă sănătoasă, dar cumpărăm orice produs presupune mai puţin timp pentru preparare - doar să fie mult şi ieftin. Ne-am amestecat valorile cu simţul autosatisfacţiei, din laşitate, din dorinţa searbădă de a ne lăuda fiecare cu câte ceva, deşi, adânc în suflet, dezamagirea există. Ne-am jucat de-a creatorii, am exploatat tot ce se putea de pe Terra, dar nu am înţeles nimic din perspectiva progresului. Avem falsa impresie a invincibilităţii prin intermediul cercetării ştiinţifice şi am ajuns să ne fabricăm chiar organe de schimb, uitând că sufletul nu va putea fi niciodata replicat. Până când va mai avansa ştiinţa, conducându-ne către o absolută involuţie spirituală şi senzorială?! Până la primul accident produs în cadrul sofisticatelor laboratoare ale savanţilor scăpati de sub control şi crearea unui virus care să ne distrugă pas cu pas, fiecare simţ care ne menţine în relaţie atât cu mediul înconjurător, cât mai ales cu semenii...

NEIUBIREA. Refuzul oricărui act de relaţionare, reciprocă cunoaştere, adorare sau dăruire, de teama unei iminente dezamăgiri, suferinţe. Actul suprem de laşitate, care va duce la dispariţia umanităţii, trebuie stopat! Suntem fiinţe raţionale, dar şi spirituale, însă mediul plin de obiecte, forme şi obiceiuri "contondente", ne va dezvolta obiceiul izolării. Ce se poate întâmpla de aici înainte? Un regizor talentat a imaginat o peliculă din care am realizat pericolul - pierderea simţurilor, a senzaţiilor, a dorinţelor... Ideea de societate destrămată, dispariţia emoţiilor, şi într-un final a nevoilor, rând pe rând... Pelicula se numeşte PERFECT SENSE şi prezintă situaţia creată de apariţia unui virus care duce la pierderea treptată de catre oameni, a tuturor simţurilor.

Totul începe cu pierderea mirosului şi odată cu el, oamenii conştientizează importanţa acestuia în relaţia cu creierul - multitudinea de amintiri care se vor pierde odată cu acesta, datorită legăturilor între mirosul diferitelor lucruri sau "situaţii"... cu întâmplări din trecut. Urmatoarea mare dramă este dispariţia gustului, iar odată cu ea, riscul morţii prin înfometare, din lipsa dorinţei de a ne hrăni şi a nevoii de "întreţinere". Plăcerea gustului este înlocuita cu cea a simţirii texturilor şi a temperaturii hranei, în disperata încercare de a face o diferenţă sezizabilă şi de a păstra interesul oamenilor pentru hrană... Auzul este următorul simţ care se pierde şi odată cu el, comunicarea verbală ajunge inutilă. Omenirea rămâne legată de realitate doar prin intermediul vederii. Însă în scurt timp rămân cu toţii în beznă... Ce mai reţin oamenii ca valori după tot acest dezastru?! Sentimentele...

In felul acesta intunericul coboară asupra lumii. Dar mai întâi există momentele de strălucire: o tresarire comună a lobului temporal al creierului, o apreciere profundă a ceea ce înseamnă să fii în viaţă, dar mai presus de toate o nevoie comună de a fi lângă ceilalţi... de a oferi caldură, înţelegere, acceptare, iertare, dragoste.

Pentru ca povestea să fie ambalată într-o formă seducatoare, acţiunea are în centru un cuplu - ea lucrează într-un centru de cercetări din Londra, iar el este chef într-un restaurant... de la scara blocului ei. Se cunosc, se plac, se îndrăgostesc, dupa care acţiunea prezintă modul în care incearcă aceştia să reziste, să se adapteze şi să accepte evoluţia realităţii, fără a periclita în vreun fel relaţia dintre ei... Pe drumul către "înţelegere", sentimentele apar şi dispar, îndrăgostiţii se rănesc şi apoi tot reciproc se vindecă, dar iubirea nu piere niciodată, ea se poate, cel mult, transforma într-un sentiment de apartenenţă, mai "domestic", mai cuminte, dar în acelaşi timp, mai puternic!

În final, încerc să concluzionez: în eventualitatea, dacă nu chiar certitudinea unui dezastru, a unei serii de evenimente care să încerce societatea în ansamblu, singura armă de apărare a individului rămâne relaţia cu persoana apropiată. Momentele petrecute împreună pot reprezenta adevarata hrană pentru suflet şi trup, chiar în lipsa oricărui simţ, a dispariţiei treptate a percepţiei asupra realităţii. Suntem făcuţi pentru a iubi, iar din lipsă de iubire se poate produce o catastrofă planetară, dar tot întoarcerea la sentimente şi asumarea riscului de a suferi în relaţiile cu cei aleşi, ne pot salva de la extincţie... 

Numele meu este Alin Marina. IUBESC, DECI EXIST!

Marele beneficiu al votului obligatoriu: DISPARIȚIA UDMR!

Dezvoltarea în complexitate a societăţii umane a necesitat reformularea mecanismului democratic în termenii reprezentativităţii, comunitatea cetăţenilor desemnând prin vot pe cei însărcinaţi cu exercitarea puterii propriu-zise. Participarea la acest mecanism de desemnare poate fi privită ca un drept sau ca o obligaţie:

• În prima dintre cele două perspective, cetăţeanul are libertatea de a participa sau nu la procesul politic; el are libertatea de a considera că nici una dintre opţiunile politice de pe buletinul de vot nu corespunde convingerilor sale interioare şi că, deci, a vota pentru un candidat/partid sau altul constituie o deformare a voinţei sale. Astfel, a nu participa la alegeri poate reprezenta în sine o opţiune politică. Mai mult, dacă o comunitate identifică acţiunea de a vota ca fiind o obligaţie, ea trebuie să adopte măsuri de pedepsire a celor care nu se conformează acestei reguli, ceea ce reprezintă o încălcare principiului libertăţii individuale. Participarea la activitatea politică poate fi percepută ca o condiţie fundamentală a cetăţeniei, precum obligaţiile de a plăti impozite sau de a participa la apărarea comunităţii statale de invadatori. Legătura dintre votul obligatoriu şi îndatoririle cetăţeneşti este în genere dată de rolul central pe care activitatea politică o are în existenţa unei comunităţi democratice. Deciziile luate de către reprezentanţii comunităţii în structurile politice afectează în mod direct şi inevitabil pe toţi membrii săi. A ignora sau a nega importanţa desemnării unor reprezentanţi valoroşi în aceste structuri, înseamnă a reduce activitatea politică în sine la dimensiuni insignifiante, ceea ce este contrar spiritului în care funcţionează o comunitate democratică.
• Pe de altă parte, introducerea votului obligatoriu poate aduce o schimbare de optică cu privire la relaţia cetăţeanului cu societatea, în sensul unei creşteri a nivelului individual de conştientizare a importanţei comunităţii. Studii efectuate în această privinţă arată că, într-adevăr, introducerea votului obligatoriu într-o comunitate are efecte conexe asupra participării în alte activităţi civice (activitatea şi numărul ONG-urilor cunoaşte o dezvoltare vertiginoasă, numărul persoanelor care participă la slujbele religioase duminicale creşte, etc.). Potrivit concepţiei contemporane dominante cu privire la democraţie, libertatea individuală este mai importantă decât dezvoltarea civismului, lucru demonstrat de numărul redus al democraţiilor în care votul este obligatoriu. A obliga un votant să selecteze una dintre variantele aflate pe buletinul de vot, mai ales dacă aceasta nu exprimă în mod real viziunea sa politică, reprezintă pentru majoritatea ţărilor europene o modalitate contrară principiilor democraţiei de a legitima Parlamentul, Guvernul şi, unde este cazul, Preşedinţia...

Principalele aspecte ale unei astfel de măsuri le voi diseca pe rând, cu răbdare și echilibru... avantaj și dezavantaj, în cele ce urmează:

LEGITIMITATE ȘI REPREZENTATIVITATE

+ Votul obligatoriu ar conferi forului legislativ mai multă reprezentativitate, iar Guvernului mai multă legitimitate.

- Atunci când votanţii sunt forţaţi să aleagă, reprezentativitatea şi legitimitatea instituţiilor rezultate sunt de natură artificială. Mai mult, nivelul prezenţei la vot ar putea da impresia că Parlamentul şi Guvernul sunt susţinute pe scară largă de către populaţie.

- Introducerea votului obligatoriu nu elimină cauzele dezinteresului românilor faţă de politică. Astfel, această măsură ascunde problema, nerezolvând-o; mai mult, partidele politice vor fi descurajate de la a încerca să o rezolve.

SPIRITUL CIVIC

+ Votul obligatoriu stimulează spiritul civic, întrucât forţează individul să acţioneze în sensul binelui comunităţii, cimentând astfel legăturile dintre indivizi.

- Educaţia civică făcută cu forţa este mai ineficientă decât cea realizată prin alte mijloace, putând avea efecte contrare celor dorite.

''DEMOCRATIZAREA''... DEMOCRAȚIEI

+ Partidele politice democratice din România ar fi responsibilizate de nevoia de a comunica cu un electorat mult mai numeros decât cel actual.

- Partidele populiste din România ar putea obţine rezultate remarcabile, bazându-se pe atragerea numărului larg de cetăţeni care nu votează în momentul de faţă datorită antipatiei faţă de clasa politică.

RESPONSABILIZAREA CLASEI POLITICE

+ Votul obligatoriu ar cointeresa mai mulţi cetăţeni în ceea ce priveşte performanţa aleşilor. Aceştia nu ar putea întreprinde măsuri ostile intereselor comunităţii, întrucât numărul celor care ar reacţiona în sens negativ la următoarele alegeri ar fi covârşitor.

- Datorită faptului că votul ar fi o obligaţie sau corvoadă, şi nu rezultatul unei decizii personale, mulţi dintre alegătorii „forţaţi” să participe la scrutin ar rămâne la fel de dezinteresaţi de politică la fel ca în prezent.

- Datorită nevoii de a satisface interesele cât mai multor cetăţeni, partidul sau partidele aflate la putere ar evita să ia măsuri necesare dar impopulare întrucât acestea ar avea un cost electoral masiv. Populismul ar creşte ca importanţă în arsenalul comunicaţional al politicienilor români.

LIBERTATEA INDIVIDUALĂ

+ Chiar dacă se acceptă argumentul conform căruia a obliga un cetăţean să votezeeste o limitare a libertăţii sale, într-o democraţie libertatea trebuie echilibrată de responsabilităţi.

- Votul obligatoriu limitează libertatea individuală. Acest aspect este important în contextul în care percepţia asupra instituţiilor statului român este foarte proastă – contrareacţia populaţiei obligată de instituţiile statului să acţioneze într-o direcţie străină intereselor sale ar putea fi foarte puternică.

OBLIGATIVITATEA EXPRIMĂRII UNEI OPȚIUNI POLITICE

- Un cetăţean trebuie să aibă dreptul la a nu avea o opţiune politică, adică la neutralitate. Logica de tipul „ori cu noi, ori împotriva noastră” este străină democraţiei.

+ Cetăţenii care nu vor să încalce legea, dar care nu au o opţiune politică, pot da un „vot alb”.

- Funcţia „votului alb” este îndeplinită deja în sistemul actual de absenţa de la vot.

POPULISMUL - SURSĂ DE AMENINȚĂRI LA ADRESA DEMOCRAȚIEI

+ Un nivel crescut al prezenţei la vot ar scădea riscul instabilităţii politice aduse de lideri carismatici în perioade de criză.

- Populismul nu necesită un nivel scăzut de prezenţă la vot pentru a obţine succese electorale majore. De exemplu, ascensiunea NSDAP în Germania anilor 1928-1933 nu a avut loc în contextul unei prezenţe scăzute/în scădere la vot, ci dimpotrivă.

VOTUL “LA ÎNTÂMPLARE”

+ Partidele politice pot reduce acest tip de comportament prin acţiuni de informare a cetăţenilor.

- Cetăţenii fără o opţiune politică bine definită ar putea vota „la întâmplare” pentru a- şi manifesta antipatia faţă de partide şi faţă de procesul electoral la care sunt obligaţi să participe. 

“MITA” ELECTORALĂ

+ Încurajarea participării la vot prin metode neortodoxe sau ilegale (cumpărarea directă de voturi, cu bani sau produse) ar dispărea din peisajul campaniilor electorale din România, deoarece ar trebui realizată pe o scară foarte mare.

- Scopul „mitei” s-ar putea redefini în sensul convingerii cetăţeanului să voteze pentru un partid/candidat anume prin utilizarea resurselor publice (împrumuturi externe, de exemplu), pentru a corupe electoratul.

POSIBILE PROBLEME DE APLICARE A LEGII

- Grupuri precum cetăţenii aflaţi în afara ţării sau bătrânii cu probleme de deplasare ar avea dificultăţi majore în a vota. Dacă sistemul de acordare a sancţiunilor ar funcţiona,aceste categorii ar fi afectate în mod disproporţionat de acestea. Dacă instituţiile statului vor manifesta ineficienţă în „pedepsirea” celor care nu au votat, încălcarea legii înseamnă eşecul îndeplinirii obiectivului legii - creşterea participării la vot.

Desigur, mulţi ar invoca drepturile omului, CONSTITUȚIA, ar spune că nu se poate şi că nu îi poţi obliga pe oameni să meargă la vot. Dar eu vă spun altceva: atunci când eşti cetăţean ai drepturi dar ai şi obligaţii...

Obligativitatea votului există în 32 de state democratice, printre care Grecia, Cipru, Belgia sau Luxemburg. Aceasta ar fi o soluţie pentru combaterea fraudei şi ar putea să reflecte într-adevăr dorinţa cetăţenilor. Nu trebuie să ne ascundem după deget. În campaniile electorale partidele se bazează pe structurile politice din teritoriu, care la rândul lor vin cu agitatori electorali şi cu maşinăriile de vot, în loc să vină cu oameni care pun strategiile în aplicare. Ca să ajungă la putere, politicienii corup poporul, corupţia începe încă din campania electorală. Pe lângă promisiuni boombastice se oferă pixuri, candelabre, zahăr, făină, becuri, găleţi, lopeţoi şi fulare... sau chiar pui grill! Este o corupţie pe faţă și o rușine absolută. Apoi aleşii vin în Parlament şi spun că se luptă cu corupţia. Ba mai mult, investesc sute de mii şi milioane de euro în campania electorală. Să nu creadă vreun român că aceştia vin şi se sacrifică exclusiv pentru popor.

Am lăsat pentru final ceea ce consider eu a fi cel mai mare beneficiu pe care OBLIGATIVITATEA VOTULUI îl poate aduce României - eliminarea din Parlament a formațiunilor politice create exclusiv pe criterii etnice. Și ca să nu mă pitesc după deget, așa cum presupun că ați apreciat până acum în textele mele, mă voi referi la acea formațiune care a gustat permanent, din '90 și până în zilele noastre, din dulcele nectar al stăpânirii - UDMR. Spiritul meu patriotic m-a înpins dintotdeauna către politicienii vocali la adresa extremismului si iredentismului maghiar, iar în acest sens am găsit inspirație în acțiunile deputatului Bogdan Diaconu, unul dintre susținătorii noi legi - a obligativității votului.

Proiectul privind votul obligatoriu ar urma celui depus, săptămânile trecute, de către deputatul PSD, prin care se dorește „interzicerea autonomiei teritoriale și a oricărei forme de secesionism“.
„Precedentul anexării Provinciei Crimeea și al separatismului bazat pe pretextul unei minorități aflate pe teritoriul altui stat a dat apă la moară tuturor secesioniștilor din Europa. România se confrunta deja cu acest pericol din cauza extremismului maghiar netratat corespunzător și susținut cu bani și cu influență politică de la Budapesta“ - își explică Bogdan Diaconu demersul...

Eu sper ca argumentele prezentate în favoarea acestei măsuri au fost suficiente și mai țin să subliniez un lucru - aceasta nu este o propunere de stânga sau de dreapta, ci este un act de patriotism absolut necesar în aceste vremuri tulburi, când încrederea în clasa politică se află la cote dezastruoase, iar mai mult de atât, războiul ne-ar putea bate la ușă... Înființarea unei provincii de genul Ținutului Secuiesc ar fi reprezenta un precedent periculos pentru viitorul României și al urmașilor noștri, care s-ar putea trezi... intruși în țara lor.

Își va putea ierta cineva un asemenea deznodământ? Eu NU!

Despre viaţă, decizii şi riscuri...

MOTTO: "Omul îmbătrâneşte atunci când regretele iau locul visurilor..." - John Barrymore

Fiecare moment din viaţa noastră este un risc. Riscând, putem câştiga, sau în cel mai nefericit caz, să pierdem.
Nimeni nu porneşte cu ideea pierderii, cand îşi asumă un risc. Chiar şi pesimistul, în sinea lui, crede in câştig, chiar dacă, uneori ascunde acest lucru. Nimeni nu riscă, ştiind că nu poate câştiga! Uneori câştigul este iluzoriu, sau nici măcar nu merită efortul şi riscul, dar este bun pentru a întări omul...

Riscurile ne conduc viaţa. Riscăm la fiecare pas, la propriu, în viaţa de zi cu zi, pentru că mereu poate apărea neprevăzutul. Nu există om care să nu rişte, doar acela care execută mecanic anumite lucruri, fără a cunoaşte ceea ce îşi asumă. Riscul face parte din viaţă. De aceea trebuie să vedem fiecare oportunitate, pentru că în orice există un risc, dar uneori rezultatele pozitive anulează problemele şi necazurile asumate cu gândul la câştig...

Poate că vi se pare deja un subiect terminat, iar abordarea mea, cel puţin infantilă. Ştiu că subiectul este hazardant... Practic, tot ceea ce întreprindem în viaţă are gradul de risc aferent, începând de la actul naşterii şi până la cel al morţii. Şi afirm asta, gândindu-mă la o întâmplare relatată de Preda în Moromeţii, când  Nicolae îl întreabă pe preotul care slujise la parastas (citez aproximativ): "Părinte, cum este mai bine, să te naşti şi să mori, ori nici să nu te naşti şi atunci n-ai cum să mori?". Iar preotul îi evocă în răspuns ce înseamnă riscul asumat de a te naşte, oferindu-ţi-se astfel posibilitatea de a face, ca om, o groază de lucruri bune pentru mântuirea ta.

Cel mai mare risc în viaţă e să nu rişti nimic...

Ce înseamnă riscul de este atât de luat în consideraţie în tot ceea ce facem noi, oamenii, căci animalele nu îl calculează şi nu ţin cont de el?! Cel mai succint, putem defini riscul drept un pericol potențial pe care, dacă nu îl luăm în considerare, ne putem primejdui viaţa, poziţia, situaţia, etc. Pentru a risca este nevoie de curaj, uneori şi de un dram de nebunie ori inconştienţă. Dar... fără ele, nici amnarul n-ar fi lovit cremenea să producă focul, nici roata nu ar fi fost inventată, iar oamenii ar fi locuit şi astăzi în caverne. Progresul este acela care impune riscul şi în numele lui a înaintat omenirea. Iar fiecare epocă a avut nebunii şi curajoşii ei, care şi-au asumat riscul şi în locul celorlalţi, "cuminţii pământului" care au stat acasă, într-un colţ, cât mai ferit, să nu le cadă, cumva, drobul de sare în cap.

Dupa gradul de complicaţii pe care îl crează, riscul poate fi relativ, adică în anumite cazuri, nu există un risc direct, şi absolut, în care, pericolul este probabil şi iminent. De bună seamă, mai putem cataloga riscul în real, ori fals, în mic, mediu şi mare. Important este că există oameni care şi-l asumă şi ard ca o torţă pentru ideile şi dorinţele lor, iar aceştia sunt şi câştigătorii. Și asta pentru că ei, chiar şi când nu câştigă în mod evident, capătă experienţă, vor mai încerca şi cu alte ocazii şi vor şti cum să caute, ce să găsească şi cum să-şi împlinească voinţele. Iar viaţa lor va fi mult mai împlinită, având conştiinţa faptului că, dacă nu au ajuns să realizeze ceva, nu li s-a datorat lor, ci altor împrejurări concurente...

Evident că toate acţiunile au un grad oarecare de risc, totul pare o ameninţare, dacă stăm să luăm în calcul pericolul căderii drobului de sare. Dar cred c-ar trebui să vorbesc aici numai despre riscurile care ne ameninţă viaţa, fizic şi spiritual, care ne pot întoarce pe dos existența într-o clipă nefastă. Și cred că n-aş greşi să afirm aici că, în gândirea comună, riscul este asociat cu un soi de loterie, la care se ştie - există un oarecare grad de risc (fie el şi numai financiar). Astfel... 

• Risc este să dai naştere, pentru că nu ştii cui dai naştere şi nu ştii dacă nu-ţi primejduieşti viaţa născând. Risc este să te naşti, căci nu ştii cât de uşoară şi lină îţi va fi existenţa. 
• Risc este să ajungi adult, căci nu ştii cu ce fel de probleme te vei întâlni şi dacă le vei face faţă. 
• Risc este să te îndrăgosteşti, căci nu știi dacă omul ăla chiar merită să investeşti atâtea sentimente în cineva care te poate dezamăgi îngrozitor, dar care te şi poate împlini. 
• Risc este căsătoria, pentru că nu ştii niciodată cu cine îţi înjugi boii la carul conjugal şi dacă ei se vor acomoda să tragă în aceeasi direcție şi să nu-şi mai tragă câte un picior unul - altuia, din când în când, ca sa-şi pună piedici pe drum. Ori, dacă boii se împacă şi coabitează armonios până la o vreme, se întâmplă că pe unul din doi îl loveşte din plin câte-o dambla şi-o ia razna să tragă la alt car, lăsându-l plin de obidă şi neputincios pe celălalt care riscă câte-o depresie pe termen lung, iar cursul vieții îi este intors instantaneu pe dos. 
• Risc este să ai copii, pentru că nu ştii dacă din ei se vor dezvolta oamenii pe care ţi i-ai dori ca părinte şi nu ştii dacă ei nu-ţi vor aduce mai multe supărări decăt bucurii. 
• Risc este să rămâi singur, pentru că nu ştii dacă vei putea suporta singurătatea şi nu ştii ce fel de bătrâneţe te aşteaptă. 
• Risc este să investeşti ceva, orice, avuţii, sentimente, muncă, pentru că există riscul de a pierde.

Precum vedeţi, totul e riscant... Da, însă reuşita în toate cele de mai sus iţi poate aduce toată bucuria din lume şi împlinirea de care ai nevoie! Prin urmare, toată această falsă problemă care este riscul, este cheia progresului şi a fericirii. Și-atunci, de ce mai vorbim despre risc?! De ce nu vorbim despre încercare, luptă şi reuşită, aşa cum ar fi mai firesc? Adică, din paharul de risc, să vedem numai partea cea plină, care ne bucură şi ne face să ne simţim oameni, pentru că doar noi, oamenii, avem conştiinţă şi ne putem bucura? Sistematizez, încă o dată: riscul este viaţa, cu toate consecinţele ei; lipsa de risc, laşitatea şi cuminţenia reprezintă moartea, cel puţin spirituală...

Satul tradiţional românesc, model pentru civilizația viitorului!

Astăzi, satul tradiţional românesc este pe cale de dispariţie. Dispar, încet dar sigur, portul, tradiţiile, casele vechi strămoşeşti, dispar ţăranii, animalele sunt mai puţine, rămân doar locurile, prinse şi ele în organizări administrative. Trăim o criză a satului prin depopulare şi migraţie la oraş şi în Europa.

Nu există un echilibru al tradiţiei cu modernizarea, satul nu mai poate sta pe valoarea lui clasică care este, în primul rând, ecologică. Am putea, dar n-o facem, să-i dăm o gură de aer prin activităţi alternative la agricultura de subzistenţă, adică să avem reinventarea meşteşugarilor, agricultură ecologică şi proiecte de modernizare. Sunt atuuri ale satului la care nu trebuie să renunţăm, liniştea, aerul curat şi păsările.

Satul înseamnă matricea neamului românesc iar reînnoirea sufletului nostru ancestral rămâne singura cale de regenerare a vieţii satului. Ni se potriveşte Shakeaspeare, „Este atât de întunecat cerul încât numai o furtună îl poate limpezi.”

Ne bântuie o criză sub trei aspecte, criza conştiinţei morale moderne, criza familiei contemporane şi criza tuturor naţiunilor acestor vremuri.

Cultura laică admite şi chiar sprijină adulterul, divorţul, pornofilia, corupţia, sterilitatea sistematică în căsătorie, pruncuciderea.
Punctul de plecare în anticriză îl constituie familia, instituţie creată de Dumnezeu şi ridicată printr-o Sfântă Taină la o înălţime divină, aceasta este o putere normativă a neamului nostru. La noi românii, familia a avut, istoric vorbind, ca fundament şi suport, Ortodoxia, adică tradiţia neamului, tradiţie creştină... Taina Nunţii va fi mereu o sărbătoare a unei noi creaţii. Puneţi în balanţă, pe celălalt taler, destrăbălarea sexuală de astăzi, promovată în special de televiziuni.

Limba este cel dintâi mare poem al neamului, minunat tezaur de moştenire strămoşească, ei, strămoşii, îmbogăţind-o generaţie de generaţie. Corupţia morală, proprie unei societăţi secularizate, transformă graiul în limbă de lemn şi aduce sigur cu sine pierderea colectivităţii spirituale a neamului românesc. Asistăm tot mai mult la stricarea limbii prin televizor.

Satul tradiţional românesc moare, sau nu vrea să moară!? Ţăranul român nu pleacă, nici de voie, nici de nevoie, el era pretutindeni cel care păstra efectiv teritoriul naţional. Neamul românesc este cel mai liniştit şi talentat neam din lume, el nu are în toată istoria lui nici un război de cucerire, ci doar de apărare, iar spaţiul ţării este spaţiul umanizat în mod românesc, peisajul ţării rămânând pentru ţăran profund personalizat. Astăzi omul este redus la o funcţie de producere şi consum, transformându-se într-un robot eficient în urmărirea propriului său interes.

Satul, cu sociologia lui folclorică, era şi mai este încă o imensă familie, avea şi mai are încă economia lui patriarhală în care nimeni nu moare de foame, deoarece este o solidaritate organică a satului care nu-l lasă.

Săteanul intră prin folclor în armonia firii, orăşeanul, prin acel univers mecanic, se simte teribil de singur.

Ţăranii români aşa au pomenit ei, casa şi locul lor pe care n-ai dreptul să le strici, nici să le laşi în buruieni, pentru că ele vin de la părinţi şi bunici. Casa tradiţională ţărănească înseamnă simplitate, echilibru, armonie şi taină. Noua locuinţă a tinerilor căsătoriţi era aşezată, de regulă, cât mai aproape de casa părintească. Alături de părinţi rămânea cel mai mic copil, cu datoria să-i îngrijească la bătrâneţele lor.

Satul reprezintă o unitate socială românească organică, iar vechea noastră civilizaţie este o civilizaţie sătească.

Satul românesc a fost practic desfiinţat ca entitate socială care trăia pe baza tradiţiei, cutumei, în obşti conduse de legi nescrise în care oamenii ştiau să trăiască şi să muncească laolaltă, fără să experieze polarizarea socială dintre săraci şi bogaţi, individualismul egoist şi lipsit de sens. Sunt aşa zise reforme care urmăresc dezrădăcinarea ţăranului şi transformarea lui în muncitor, în forţă de muncă ieftină pentru industrie şi oligarhie şi în consumator al produselor economice şi bancare.

Cele mai grandioase averi ale poporului nostru erau satul, adică civilizaţia sătească, şi credinţa în Dumnezeu, avem aceeaşi limbă şi aceeaşi lege, aceeaşi credinţă. Unitatea ''civilizaţională'' ne-a făcut să fim români, nu unitatea rasială.

Dacă nu moare, frumuseţea satului românesc tradiţional poate deveni un destin. Şi o linie de forţă a libertăţii noastre...

Alin Marina - fondator & co-administrator Runcu Dâmbovița

Dignus (de) EST

De câteva zile, Traian Băsescu este obligat să joace pe sârmă, scandalul în care este implicat fratele său reprezentând o lovitură de imagine greu de cuantificat mai ales acum pe final de mandat. Astfel, şeful statului încearcă din răsputeri să se disocieze de un subiect extrem de dăunător din punct de vedere al imaginii, mai ales că este vorba şi despre ''independenţa Justiţiei'', subiect drag domniei sale, despre care până acum a vorbit de nenumărate ori...

De câteva zile, Traian Băsescu este obligat să joace pe sârmă, scandalul în care este implicat fratele său reprezentând o lovitură de imagine greu de cuantificat mai ales acum pe final de mandat. Astfel, şeful statului încearcă din răsputeri să se disocieze de un subiect extrem de dăunător din punct de vedere al imaginii, mai ales că este vorba şi despre ''independenţa Justiţiei'', subiect drag domniei sale, despre care până acum a vorbit de nenumărate ori...

În paralel, în spaţiul public au apărut informaţii şi despre o anchetă penală în care este implicat noul ginere al lui Traian Băsescu, avocatul Petru Radu Pricop. Numele acestuia a devenit public în urmă cu mai multe luni, când jurnaliştii de la Lumea Justiţiei au publicat mai multe articole privind implicarea avocatului într-o afacere ilicită cu retrocedări. Astfel, actualul soţ al Ioanei Băsescu ar fi obţinut o decizie în valoare de 10 milioane de Euro după ce a ''ucis-o în acte'' pe o descendentă a familiei Brătianu, eveniment ce stă la baza anchetării sale de Parchetul General.

Despre acest subiect, Traian Băsescu a vorbit de altfel în declaraţia pe care a ţinut-o luni, şeful statului declarând următoarele: "Ştiu că vă stă ca prioritate şi o întrebare foarte prospătă, legată de anunţul Parchetului General privind începerea urmăririi penale pe numele Pricopie, ginerele meu. Nu ştiu despre ce e vorba, dar, cu certitudine, toţi românii trebuie să răspundă în faţa legii".

Dacă ar fi fost vorba despre oricare alt avocat din România, poate că am fi putut crede declaraţia preşedintelui. În schimb, vorbim despre ginerele său, despre care încă de la finalul anului trecut se spunea că este implicat într-o afacere cu retrocedări ilegale în valoarea de zeci de milioane de euro. Desigur, ancheta penală în care numele acestuia era implicat nu a împiedicat intrarea avocatului bucureştean în familia preşedintelui, acesta căsătorindu-se discret cu Ioana Băsescu în urmă cu câteva săptămâni.

Revenind însă la capul familiei Băsescu, dacă este să îl credem pe domnul preşedinte, atunci domnia sa ar trebui să fie un pic mai atent la ce face famiglia sau cine mai face parte din aceasta. În fond, cu fratele său care este acuzat de trafic de influenţă nu ar mai fi vorbit de doi ani şi nici nu ar şti exact cum îl cheamă pe noul său ginere...

   Ce să mai zică de acuzaţiile de înşelăciune şi uz de fals care sunt deja formulate pe numele lui Pricop, din moment ce nu ştie exact cum îl cheamă?...

Este aproape hilar modul în care Traian Băsescu încearcă să ne convingă că nu are cunoştinţă de activităţile oneroase ale familiei sale şi că susţine anchetele independente pe care Justiţia le întreprinde în aceste cazuri. Poate că serviciile atât de dragi domniei sale nu l-au informat despre toate aceste lucururi, dar acces la Internet avea. În schimb, bâlbe de genul celor de luni, şeful statului înlocuind numele de Pricop cu Pricopie, nu fac decât să demonstreze cât de jos s-a coborât Traian Băsescu şi, în final, cât de disperat este şeful statului în lupta de imagine pe care o duce în prezent...

Băsescu, MILIOAN€L€ şi... ceasu' rău

Familia Băsescu e o familie săracă, s-o recunoaştem! Tati e bugetar, mami e casnică… doar fetele alea două ce se mai duc la muncă, dintre care una, după un mandat de europarlamentar, a zis că ea vrea să-şi trăiască destinul de mamă şi s-a înscris la şomaj şi acum stă cu patru milioane pe lună. Doar sărmanul bărbac-su munceşte, şi ăla, vai de capu’ lui de amărât, când l-a luat fata lu’ tata n-avea nici furculiţă, mânca direct cu mâna, ca africanii. Ailaltă, Ioana ce mai aduce bani în casă, da’, na, are şi ea famiglia ei, se mărită cu avocatu’, un rupt în c*r şi ăla, n-are după ce bea apă. Vai... steaua lor! Noroc cu palma aia de pământ de la Nana, că le mai pune o pâine pe masă, că altfel…

Mircea, sătul de atâta sărăcie, s-a înhăitat cu ţiganii şi a pus botu’ la bani, că n-avea să-şi ia şi el lucruri, că sunt reduceri acuma... Ălălaltu’, Mondialu, fără apostrof, aflat în relaţii de famiglie cu famiglia prezidenţială, foarte amărâtă din fire, îi dă pe goarnă pe toţi din spatele gratiilor, că le-a dat 2.000.000 de Euro ca să-i dea cu suspendare şi tot degeaba, că nu respiră aerul libertăţii. Păi, ce, băi, nenea Mondialule, n-aţi auzit de vorba aia “şi f*tut, şi cu banii luaţi?”. Că dacă n-o ştiaţi, vi-o spun eu acuma, că e o vorbă a înţeleptului din popor care vrea să spună că unul e aşa, cam cum sunteţi dumneavoastră. Săracul Mondialu! Şi săracii toţi!

Acuma...
Sfâşiat de dorinţa de a se face dreptate, “ăl mare de la Bucureşti” impresionează asistenţa cu lacrima ce stă să cadă pe obraz, cu tremolo-ul din voce, de subretă cu pămătuful în braţe. Scindat între valorile democraţiei pe care trebuie să le apere cu orice preţ şi dragostea pentru frate-su, Traian îl sacrifică pe fratello pentru binele democraţiei. Cum zicea Dem Rădulescu în “B.D. în acţiune (parcă)”, “aceste cuvinte ne doare!”.

Frumoasă famiglie, nu credeţi? Nişte oameni oneşti, care nu se încurcă în deşertăciuni, nu fac rău nimănui, n-ar zice nici un “dă-te la o parte”! Nu le plac banii, spre deosebire de nesimţiţii ăia ieşiţi în stradă că le-au tăiat pensiile şi salariile. Nişte aristrocraţi, nişte adevăraţi, care n-ar sta pe labele din spate, făcând frumos la interlopi, cu limba scoasă, ca nişte căţeluşi. 

Dar am şi eu o întrebare! Pot să vi-o pun? Noi, când găsim un portofel plin cu bani, cum procedăm?

GABRIEL BORIGA - Adio, dar rămân cu voi!

În săptămâna care tocmai se încheie, atâtea schimbări s-au petrecut pe scena politică dâmboviţeană, încât cu greu îmi vine să cred ca electoratul mai înţelege ceva din realitatea cotidiană. Între atâtea subiecte care ne inundă vieţile, atât de la nivel central, cât şi din urbea noastră, fostă capitală a Ţării Româneşti, am decis să mă concentrez pentru un scurt comentariu pe marginea noii structuri de la nivelul Primăriei Târgovişte...

În această seară am revăzut una dintre comediile mele preferate, Austin Powers - GOLDMEMBER... Şi pe măsură ce acţiunea filmului mi se desfăşura pe ecranul calculatorului, am făcut un exerciţiu de imaginaţie, încercând să indentific o situaţie similară din lumea reală. Mi-am adus aminte imediat despre mişcarea tipică pentru adepţii clanului care ocupă titlurile tuturor site-urilor de ştiri, BĂSESCU&Company, demn reprezentaţi la nivel local de către cuplul Boriga&Prisăcaru.

După un spectaculos parcurs, în care toată lumea îl credea realmente invincibil, Gabriel Boriga, ajuns primar al Municipiului Târgovişte cu sprijinul Naşului Florin Aurelian Popescu, a fost eliberat din funcţie în urma ordinului semnat de prefectul judeţului Dâmboviţa, ca urmare a condamnării sale la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Mândru din fire şi priceput la vorbe, că doar a lucrat în presă, Boriga a avut o reacţie contondentă la aflarea veştii că... prefectul a respectat legea şi el urmează să elibereze biroul de la Primărie... Vorbe grele aruncate fără perdea şi promisiunea că nu va părăsi biroul şi va putea fi găsit în continuare în clădirea Primăriei, de parcă l-ar fi plâns târgoviştenii de dor. Enunţuri gratuite cu privire la ce trebuie făcut de acum înainte pentru Târgovişte, despre ce fel de primar trebuie să continue lucrarea sa şi aşa mai departe...

Recunoaştem cu toţii - Gabriel Boriga este un personaj popular, iar în timpul domniei sale, s-au realizat multe. Dar... cu ce preţ? Memoria colectivă este una săracă, fapt pentru care mi-aş permite să vă aduc aminte despre episodul petrecut chiar iarna trecută, atunci când mii de târgovişteni, chiar elevii din şcolile şi liceele din Târgovişte, au avut de îndurat temperaturi arctice din cauza incompetenţei acestui autointitulat edil invincibil.
Ce le transmitea la acea vreme Boriga?
- “Când eşti acasă poţi să îţi creezi şi alte surse de încălzire alternative. Ai un aragaz, ai un calorifer, pui o pătură pe tine sau pui o haină...”

...halucinant, au titrat majoritatea ziarelor şi a posturilor de televiziune naţionale.

Revenind la popularitatea domnului Boriga, aceasta se datorează unei îndelungate munci efectuate de presa locală... Zeci de ore de modeling, cu orice pretext, doar să fie internetul plin cu imaginile şi declaraţiile populiste ale primarului. În acelaşi timp, firmele naşului care îl plasase în fotoliul de primar, DEFILAU pe la licitaţii... pură coincidenţă, evident! Şi cine plătea cu bani grei publicitate în cadrul site-urilor care îl prezentau pe Boriga ca un adevărat erou local?! Tot întâmplător, aceleaşi firme care tot câştigau contractele din banii Primăriei şi ai Consiliului Judeţean.

Timpul a trecut, dosarele s-au strâns, iar după sentinţă, a venit şi efectul - Municipiul Târgovişte a rămas fără primar. Jocuri de culise au existat cu duiumul, însă în urma unor lungi negocieri între principalele forţe politice de la nivel local, avem stabilitate... Viceprimarul Ciprian Prisăcaru a preluat deja şi atribuţiile de primar interimar, însă clădirea Primăriei nu a scăpat de pata ruşinoasă, deoarece, aşa cum a promis ( nu ştiu cine îi ceruse ) Boriga rămâne la butoane din poziţia de consilier al viceprimarului Prisăcaru. MINUNAT!...

Ce face asta din viceprimarul Prisăcaru? O autentică păpuşă Muppet ale cărei sfori le va trage de dimineaţa şi până seara-târziu Gabriel Boriga. Cu ce interese? Păstrarea condamnatului în atenţia târgoviştenilor, chiar şi din această poziţie inventată. Cu ce costuri... vom vedea.

În final, pentru a răspunde anticipat celor care se vor grăbi să ma critice, tocmai datorită propagandei cu care au fost bombardaţi în ultimii ani şi datorită căreia îl privesc pe Boriga ca pe un adevărat reformator, o să vă spun că şi mie îmi place modul în care acest oraş a evoluat, însă am convingerea că se putea şi mai bine! Faptul că a fost dovedit ca fiind parte a unei scheme de sifonare a banilor, umflare a costurilor lucrărilor executate, anulează tot binele făcut. Municipiul Târgovişte se va dezvolta în continuare şi fără Gabriel Boriga  la butoane! Iar popularitatea atât de mult evocată în majoritatea dezbaterilor pe această temă, se va pierde încet, dar sigur. 

Modul în care acesta se leagă de scaunul de la Primărie dovedeşte disperarea după funcţie, după imagine, după influenţă... o boală grea, pentru care sper să aibă medicul potrivit, dacă doctorii... în drept nu au reuşit până acum să îl vindece.

La fel ca în comedia despre care vă spuneam că m-a inspirat în scrierea acestor rânduri, şi personajele din viaţa de reală, de teapa lui Dr. Evil, sunt haioase, plăcute la vedere, însă atunci când se dovedeşte că intentiile reale erau altele decât cele declarate, acestea trebuiesc şterse din viaţa publică şi lăsate acolo unde merită - la periferia societăţii...

Revenire la valorile hulite odinioară?

Odată cu accelerarea globalizării și instalarea crizei economice, mediul economic s-a schimbat radical. În acest context, odată cu creșterea șomajului, competiția pentru locuri de muncă a crescut, dar a crescut și gradul de conștientizare a nevoii de a acumula și dezvolta permanent noi competențe.

Formarea profesională continuă are ca un prim efect creșterea calității forței de muncă, ceea ce asigură o mai bună informare și negociere între partenerii sociali – adică, implicit, un dialog social consistent. Ca atare, este important să sprijinim crearea de instrumente care facilitează implementarea calității în procesul de formare profesională, tocmai pentru că în acest fel asigurăm calitatea și în domeniul dialogului social.

În același timp, trebuie să percepem formarea profesională continuă ca pe un proces care potențează creativitatea și competitivitatea profesională, sprijinind astfel dezvoltarea mediului antreprenorial. Practic, investind în calitatea formării profesionale, investim în prosperitatea comunităților noastre, într-un viitor al bunăstării și păcii sociale.

Nu în ultimul rând, promovarea conceptului de învățare pe tot parcursul vieții ne apropie de valorile și standardele europene în domeniu, crescând sentimentul de apartenență la o comunitate largă, cu standarde ridicate pe piața muncii. Încurajăm astfel cetățenia activă, mai buna înțelegere a contextului legislativ, participarea la procesul de luare al deciziilor, sprijinind astfel coeziunea socială.

Până în prezent, prin măsurile adoptate care au avut efecte directe și benefice asupra mediului economic, Guvernul Ponta a arătat că înțelege și acționează în sprijinul antreprenorilor, în sprijinul unei dezvoltări economice durabile, pe termen lung, iar susținerea proiectelor care contribuie la dezvoltarea durabilă vor rămâne mereu în fruntea priorităților.

...PĂREREA MEA

Al doilea cel mai frumos loc subteran din lume se află la TURDA

Tranfăgărăşanul, Cascada Bigăr, Delta Dunării, Maramureşul - despre câte locuri absolut minunate ne-am putea lăuda şi încă nu o facem?... Se pare că străinii pot să ne promoveze țara mult mai bine decât o facem noi pe bani, cu frunza verde a Elenei Udrea, sau cu alte minuni.

Am aflat despre această minune, încă de anul trecut, de la Mihai Şandru, un prieten pe care l-am cunoscut la un curs de perfecţionare. Recent, Jared Leto, solistul trupei 30 Seconds to Mars, a postat pe contul personal de twitter, o imagine de la salina Turda, cu specificația că “acest parc de distracții din România era pe vremuri o mină de sare”. Solistul care va concerta în România în iulie anul acesta a acceptat oferta de a vizita cu acest prilej fosta salină.

Și asta nu este tot. Jurnaliștii de la CNN au realizat un reportaj cu titlul - “Cele mai cool locuri de sub pământ din lume”, unde salina de la Turda a ocupat un meritoriu loc secund fiind devansată doar de un râu subteran din Filipine. Potrivit site-ului oficial al salinei, www.salinaturda.eu, acesta este pe locul 22 în topul celor mai spectaculoase destinații din lume, această apreciere datorându-se celor de la Business Insider.

Salina Turda constituie astăzi un adevarat muzeu de istorie a mineritului în sare. Starea excelentă de conservare a lucrărilor miniere şi a utilajelor utilizate la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei, a facut din acesta un adevarat obiectiv turistic.

Salina Turda se găsește în zona Durgău-Valea Sărată din Turda şi este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în 2010.

Dacă încă nu ai vizitat-o, încearcă să o faci. Merită cu prisosință!