sâmbătă, 21 iunie 2014

GABRIEL BORIGA - Adio, dar rămân cu voi!

În săptămâna care tocmai se încheie, atâtea schimbări s-au petrecut pe scena politică dâmboviţeană, încât cu greu îmi vine să cred ca electoratul mai înţelege ceva din realitatea cotidiană. Între atâtea subiecte care ne inundă vieţile, atât de la nivel central, cât şi din urbea noastră, fostă capitală a Ţării Româneşti, am decis să mă concentrez pentru un scurt comentariu pe marginea noii structuri de la nivelul Primăriei Târgovişte...


În această seară am revăzut una dintre comediile mele preferate, Austin Powers - GOLDMEMBER... Şi pe măsură ce acţiunea filmului mi se desfăşura pe ecranul calculatorului, am făcut un exerciţiu de imaginaţie, încercând să indentific o situaţie similară din lumea reală. Mi-am adus aminte imediat despre mişcarea tipică pentru adepţii clanului care ocupă titlurile tuturor site-urilor de ştiri, BĂSESCU&Company, demn reprezentaţi la nivel local de către cuplul Boriga&Prisăcaru.

După un spectaculos parcurs, în care toată lumea îl credea realmente invincibil, Gabriel Boriga, ajuns primar al Municipiului Târgovişte cu sprijinul Naşului Florin Aurelian Popescu, a fost eliberat din funcţie în urma ordinului semnat de prefectul judeţului Dâmboviţa, ca urmare a condamnării sale la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Mândru din fire şi priceput la vorbe, că doar a lucrat în presă, Boriga a avut o reacţie contondentă la aflarea veştii că... prefectul a respectat legea şi el urmează să elibereze biroul de la Primărie... Vorbe grele aruncate fără perdea şi promisiunea că nu va părăsi biroul şi va putea fi găsit în continuare în clădirea Primăriei, de parcă l-ar fi plâns târgoviştenii de dor. Enunţuri gratuite cu privire la ce trebuie făcut de acum înainte pentru Târgovişte, despre ce fel de primar trebuie să continue lucrarea sa şi aşa mai departe...

Recunoaştem cu toţii - Gabriel Boriga este un personaj popular, iar în timpul domniei sale, s-au realizat multe. Dar... cu ce preţ? Memoria colectivă este una săracă, fapt pentru care mi-aş permite să vă aduc aminte despre episodul petrecut chiar iarna trecută, atunci când mii de târgovişteni, chiar elevii din şcolile şi liceele din Târgovişte, au avut de îndurat temperaturi arctice din cauza incompetenţei acestui autointitulat edil invincibil.
Ce le transmitea la acea vreme Boriga?
- “Când eşti acasă poţi să îţi creezi şi alte surse de încălzire alternative. Ai un aragaz, ai un calorifer, pui o pătură pe tine sau pui o haină...”


...halucinant, au titrat majoritatea ziarelor şi a posturilor de televiziune naţionale.

Revenind la popularitatea domnului Boriga, aceasta se datorează unei îndelungate munci efectuate de presa locală... Zeci de ore de modeling, cu orice pretext, doar să fie internetul plin cu imaginile şi declaraţiile populiste ale primarului. În acelaşi timp, firmele naşului care îl plasase în fotoliul de primar, DEFILAU pe la licitaţii... pură coincidenţă, evident! Şi cine plătea cu bani grei publicitate în cadrul site-urilor care îl prezentau pe Boriga ca un adevărat erou local?! Tot întâmplător, aceleaşi firme care tot câştigau contractele din banii Primăriei şi ai Consiliului Judeţean.

Timpul a trecut, dosarele s-au strâns, iar după sentinţă, a venit şi efectul - Municipiul Târgovişte a rămas fără primar. Jocuri de culise au existat cu duiumul, însă în urma unor lungi negocieri între principalele forţe politice de la nivel local, avem stabilitate... Viceprimarul Ciprian Prisăcaru a preluat deja şi atribuţiile de primar interimar, însă clădirea Primăriei nu a scăpat de pata ruşinoasă, deoarece, aşa cum a promis ( nu ştiu cine îi ceruse ) Boriga rămâne la butoane din poziţia de consilier al viceprimarului Prisăcaru. MINUNAT!...

Ce face asta din viceprimarul Prisăcaru? O autentică păpuşă Muppet ale cărei sfori le va trage de dimineaţa şi până seara-târziu Gabriel Boriga. Cu ce interese? Păstrarea condamnatului în atenţia târgoviştenilor, chiar şi din această poziţie inventată. Cu ce costuri... vom vedea.

În final, pentru a răspunde anticipat celor care se vor grăbi să ma critice, tocmai datorită propagandei cu care au fost bombardaţi în ultimii ani şi datorită căreia îl privesc pe Boriga ca pe un adevărat reformator, o să vă spun că şi mie îmi place modul în care acest oraş a evoluat, însă am convingerea că se putea şi mai bine! Faptul că a fost dovedit ca fiind parte a unei scheme de sifonare a banilor, umflare a costurilor lucrărilor executate, anulează tot binele făcut. Municipiul Târgovişte se va dezvolta în continuare şi fără Gabriel Boriga  la butoane! Iar popularitatea atât de mult evocată în majoritatea dezbaterilor pe această temă, se va pierde încet, dar sigur. 
Modul în care acesta se leagă de scaunul de la Primărie dovedeşte disperarea după funcţie, după imagine, după influenţă... o boală grea, pentru care sper să aibă medicul potrivit, dacă doctorii... în drept nu au reuşit până acum să îl vindece.

La fel ca în comedia despre care vă spuneam că m-a inspirat în scrierea acestor rânduri, şi personajele din viaţa de reală, de teapa lui Dr. Evil, sunt haioase, plăcute la vedere, însă atunci când se dovedeşte că intentiile reale erau altele decât cele declarate, acestea trebuiesc şterse din viaţa publică şi lăsate acolo unde merită - la periferia societăţii...