Despre viaţă, decizii şi riscuri...

MOTTO: "Omul îmbătrâneşte atunci când regretele iau locul visurilor..." - John Barrymore

Fiecare moment din viaţa noastră este un risc. Riscând, putem câştiga, sau în cel mai nefericit caz, să pierdem.
Nimeni nu porneşte cu ideea pierderii, cand îşi asumă un risc. Chiar şi pesimistul, în sinea lui, crede in câştig, chiar dacă, uneori ascunde acest lucru. Nimeni nu riscă, ştiind că nu poate câştiga! Uneori câştigul este iluzoriu, sau nici măcar nu merită efortul şi riscul, dar este bun pentru a întări omul...

Riscurile ne conduc viaţa. Riscăm la fiecare pas, la propriu, în viaţa de zi cu zi, pentru că mereu poate apărea neprevăzutul. Nu există om care să nu rişte, doar acela care execută mecanic anumite lucruri, fără a cunoaşte ceea ce îşi asumă. Riscul face parte din viaţă. De aceea trebuie să vedem fiecare oportunitate, pentru că în orice există un risc, dar uneori rezultatele pozitive anulează problemele şi necazurile asumate cu gândul la câştig...

Poate că vi se pare deja un subiect terminat, iar abordarea mea, cel puţin infantilă. Ştiu că subiectul este hazardant... Practic, tot ceea ce întreprindem în viaţă are gradul de risc aferent, începând de la actul naşterii şi până la cel al morţii. Şi afirm asta, gândindu-mă la o întâmplare relatată de Preda în Moromeţii, când  Nicolae îl întreabă pe preotul care slujise la parastas (citez aproximativ): "Părinte, cum este mai bine, să te naşti şi să mori, ori nici să nu te naşti şi atunci n-ai cum să mori?". Iar preotul îi evocă în răspuns ce înseamnă riscul asumat de a te naşte, oferindu-ţi-se astfel posibilitatea de a face, ca om, o groază de lucruri bune pentru mântuirea ta.

Cel mai mare risc în viaţă e să nu rişti nimic...

Ce înseamnă riscul de este atât de luat în consideraţie în tot ceea ce facem noi, oamenii, căci animalele nu îl calculează şi nu ţin cont de el?! Cel mai succint, putem defini riscul drept un pericol potențial pe care, dacă nu îl luăm în considerare, ne putem primejdui viaţa, poziţia, situaţia, etc. Pentru a risca este nevoie de curaj, uneori şi de un dram de nebunie ori inconştienţă. Dar... fără ele, nici amnarul n-ar fi lovit cremenea să producă focul, nici roata nu ar fi fost inventată, iar oamenii ar fi locuit şi astăzi în caverne. Progresul este acela care impune riscul şi în numele lui a înaintat omenirea. Iar fiecare epocă a avut nebunii şi curajoşii ei, care şi-au asumat riscul şi în locul celorlalţi, "cuminţii pământului" care au stat acasă, într-un colţ, cât mai ferit, să nu le cadă, cumva, drobul de sare în cap.

Dupa gradul de complicaţii pe care îl crează, riscul poate fi relativ, adică în anumite cazuri, nu există un risc direct, şi absolut, în care, pericolul este probabil şi iminent. De bună seamă, mai putem cataloga riscul în real, ori fals, în mic, mediu şi mare. Important este că există oameni care şi-l asumă şi ard ca o torţă pentru ideile şi dorinţele lor, iar aceştia sunt şi câştigătorii. Și asta pentru că ei, chiar şi când nu câştigă în mod evident, capătă experienţă, vor mai încerca şi cu alte ocazii şi vor şti cum să caute, ce să găsească şi cum să-şi împlinească voinţele. Iar viaţa lor va fi mult mai împlinită, având conştiinţa faptului că, dacă nu au ajuns să realizeze ceva, nu li s-a datorat lor, ci altor împrejurări concurente...

Evident că toate acţiunile au un grad oarecare de risc, totul pare o ameninţare, dacă stăm să luăm în calcul pericolul căderii drobului de sare. Dar cred c-ar trebui să vorbesc aici numai despre riscurile care ne ameninţă viaţa, fizic şi spiritual, care ne pot întoarce pe dos existența într-o clipă nefastă. Și cred că n-aş greşi să afirm aici că, în gândirea comună, riscul este asociat cu un soi de loterie, la care se ştie - există un oarecare grad de risc (fie el şi numai financiar). Astfel... 

• Risc este să dai naştere, pentru că nu ştii cui dai naştere şi nu ştii dacă nu-ţi primejduieşti viaţa născând. Risc este să te naşti, căci nu ştii cât de uşoară şi lină îţi va fi existenţa. 
• Risc este să ajungi adult, căci nu ştii cu ce fel de probleme te vei întâlni şi dacă le vei face faţă. 
• Risc este să te îndrăgosteşti, căci nu știi dacă omul ăla chiar merită să investeşti atâtea sentimente în cineva care te poate dezamăgi îngrozitor, dar care te şi poate împlini. 
• Risc este căsătoria, pentru că nu ştii niciodată cu cine îţi înjugi boii la carul conjugal şi dacă ei se vor acomoda să tragă în aceeasi direcție şi să nu-şi mai tragă câte un picior unul - altuia, din când în când, ca sa-şi pună piedici pe drum. Ori, dacă boii se împacă şi coabitează armonios până la o vreme, se întâmplă că pe unul din doi îl loveşte din plin câte-o dambla şi-o ia razna să tragă la alt car, lăsându-l plin de obidă şi neputincios pe celălalt care riscă câte-o depresie pe termen lung, iar cursul vieții îi este intors instantaneu pe dos. 
• Risc este să ai copii, pentru că nu ştii dacă din ei se vor dezvolta oamenii pe care ţi i-ai dori ca părinte şi nu ştii dacă ei nu-ţi vor aduce mai multe supărări decăt bucurii. 
• Risc este să rămâi singur, pentru că nu ştii dacă vei putea suporta singurătatea şi nu ştii ce fel de bătrâneţe te aşteaptă. 
• Risc este să investeşti ceva, orice, avuţii, sentimente, muncă, pentru că există riscul de a pierde.

Precum vedeţi, totul e riscant... Da, însă reuşita în toate cele de mai sus iţi poate aduce toată bucuria din lume şi împlinirea de care ai nevoie! Prin urmare, toată această falsă problemă care este riscul, este cheia progresului şi a fericirii. Și-atunci, de ce mai vorbim despre risc?! De ce nu vorbim despre încercare, luptă şi reuşită, aşa cum ar fi mai firesc? Adică, din paharul de risc, să vedem numai partea cea plină, care ne bucură şi ne face să ne simţim oameni, pentru că doar noi, oamenii, avem conştiinţă şi ne putem bucura? Sistematizez, încă o dată: riscul este viaţa, cu toate consecinţele ei; lipsa de risc, laşitatea şi cuminţenia reprezintă moartea, cel puţin spirituală...