Astăzi sărbătorim cu toţii acea entitate care dă sens în fiecare clipă existenţei noastre pe Pământ, originilor şi viitorului nostru în Univers - FEMEIA. Vouă, femeilor de toate vârstele, iubite, surori, soţii, mame sau bunici, vă dedicăm gândurile şi sentimentele noastre încărcate de iubire, de admiraţie şi recunoştinţă, pentru că voi şi numai voi sunteţi create să ne bucuraţi sufletul, să aduceţi pe pământ tot ce este mai pur şi mai sfânt.
Pentru că pe voi v-au preamărit poeţii şi compozitorii, vouă v-au închinat versuri Eminescu, Minulescu, Coşbuc sau Nichita Stănescu... Pentru că luna martie vă ridică la rang de regine, de îngeri, de stele strălucitoare, vă ridică la superlativul existenţei, cele mai sensibile, mai emoţionante, mai înduioşătoare, mai iertătoare fiinţe, ca nişte flori gingaşe de primăvară. Fără voi, viaţa nu ar mai fi, fără voi inima nu ar mai bate cu atâta putere şi nu ştiu câţi dintre noi ar mai avea vreo bucurie în viaţa aceasta.
„Atât de fragedă, te asemeni
Aproape că nu există în lume scriitori sau poeţi care să nu fi lăsat, puse pe hârtie, câteva rânduri pentru femeia-mamă, pentru acest cuvânt asociat adesea cu sfinţenia:
Îţi datorăm toată preţuirea noastră- iubită, soţie şi mamă totodată, liantul existenţei noastre, motiv pentru care meriţi să te iubim mereu. Zeiţa ce stai pe piedestalul vremurilor, sub cupola iubirii, dorind să nu poţi fi atinsă de clipa ce se sparge, de arşiţa vremii, de infatuarea din noi... Rămâi mereu iubitoare, tandră şi tânără, aureolă spre care privim fascinaţi!!!
Pentru voi, femeile, poeţii au potrivit cele mai frumoase cuvinte, cele mai sugestive imagini:
„Atât de fragedă, te asemeni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger printre oameni
În calea vieţii mele ieşi…”.
„Un trandafir în văi părea,
Mlădiul trup i-l încingea
Un brâu de argint, dar toată-n tot
Frumoasă cât eu nici nu pot
O mai frumoasă să-mi socot
Cu mintea mea…”.
„Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
Şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
Nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea
De teamă să nu-mi striveşti sărutul…?”
Aproape că nu există în lume scriitori sau poeţi care să nu fi lăsat, puse pe hârtie, câteva rânduri pentru femeia-mamă, pentru acest cuvânt asociat adesea cu sfinţenia:
„Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât îmi aduc aminte, şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat… şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat şi a vorbi de la dânsa am învăţat…”.
Îţi datorăm toată preţuirea noastră- iubită, soţie şi mamă totodată, liantul existenţei noastre, motiv pentru care meriţi să te iubim mereu. Zeiţa ce stai pe piedestalul vremurilor, sub cupola iubirii, dorind să nu poţi fi atinsă de clipa ce se sparge, de arşiţa vremii, de infatuarea din noi... Rămâi mereu iubitoare, tandră şi tânără, aureolă spre care privim fascinaţi!!!
Izvor nesecat al vieţii, cântecul de leagăn al copilăriei noastre, al inocenţei, calea şi motivul totodată către desăvârşire, sunteţi absolutul existenţei noastre, motiv pentru care, din tot sufletul, urez tuturor femeilor,
„LA MULŢI ANI!”
