Președintele poporului sau președintele minorităților?

   Au trecut aproape 3 luni de la evenimentul care a răsturnat toate calculele politice în România... Dintr-un timid primar de oraș, cu purtări decente și un discurs rezonabil, dar întotdeauna rezervat, Klaus Iohannis s-a trezit aruncat în fruntea unei coaliții care a folosit toate mijloacele posibile pentru a-l impune pe fotoliul de la Cotroceni. O națiune dezorientată, deculturalizată și cu o memorie colectivă foarte scurtă s-a regăsit cu ușurință în atitudinea șovăielnică a candidatului "dreptei unite", a interpretat reținerea în exprimări ca pe o eleganță desăvârșită și l-a propulsat în fruntea țării, după un proces de vot printre cele mai ciudate din istoria recentă a României. Lucru bine făcut...

   De acum începe cu adevărat piesa cu dragul nostru sas în rolul principal, câțiva actori cu experiență îndelungată de mimi pe la cele mai înalte Curți și vreo 18.000.000 de figuranți idolatrizând la propriu noul președinte din partea căruia așteaptă să le rezolve peste noapte până și problemele din căsnicie... Recuzita este asigurată, ca de obicei, cu mare generozitate de către servicii. Ehhh... și uite așa începe o nouă eră în care președintele României are de dres toate aspectele pentru care nu au fost în stare miile de politicieni care s-au perindat de la Revoluție și până în zilele noatre pe scaunele puterii.

   În mod surprinzător, la numai câteva săptămâni după înscăunare, domnul nostru atât de apreciat pentru modestia afișată începe să-și dea în petec tot mai des pe la diverse evenimente în care este invitat, deranjat uneori de faptul că... așteaptă prea mult să i se preia haina, să i se curețe pantofii, sau să-i fie lăudat zâmbetul. Despre discurs nu cred că se va aștepta vreodată, că asta ar fi culmea... Dar... mai știi? Intrigat de "noul Iohannis", mi-am adus aminte despre ceea ce internetul, site-urile de știri din întreaga lume numesc "cel mai sărac președinte din lume", uruguaianul Jose Mujica. Păi dacă vrei să fi popular prin modestie și un model pentru milioanele de români care te-au votat, aceasta este calea, sire...

   Liderul Uruguayului a dat o bancnotă de 100 de peso (aproximativ 4 dolari) unui bărbat sărac care i-a cerut o monedă în timp ce președintele acorda un interviu unui post TV din Montevideo, informa în luna decembrie a anului trecut Huffington Post:
- "Nu am moneda, dar nu plange", i-a spus Mujica barbatului care se afla printre reporteri si cerea bani.
- "Vreau sa fiti presedinte pe viata!" a fost replica celui care a primit banii din partea presedintelui.

- "Nu, nu", a raspuns Mujica, in timp ce reporterii care au asistat la scena au inceput sa rada.

Despre Jose Mujica s-au scris multe și cred că se vor mai scrie mult timp de acum înainte, asta deoarece nu doar stilul său este admirabil, ci chiar viziunea asupra multor aspecte ale vieții este demnă de luat în seamă, de studiat măcar, dacă nu de urmat.

   În 2010, declaraţia sa de avere conţinea numai un Volkswagen Beetle din 1987 în valoare de 1.800 de dolari. Ales în 2009, Mujica a făcut parte în anii `60 si `70 din guerilla uruguayană Tupamatos, un grup armat de stânga inspirat de revoluţia din Cuba. A fost împuşcat de şase ori şi a petrecut 14 ani în închisoare, fiind eliberat în 1985, când Uruguayul s-a întors la democratie.

   Anii petrecuţi în închisoare l-au făcut să aibă o altă perspectivă asupra vieţii: „Sunt numit sărac, dar nu mă simt sărac. Sunt săraci cei care ţin cu dinţii de un stil de viaţă luxos şi care vor tot timpul mai multe lucruri. Este o chestiune de libertate. Dacă nu ţii la lucrurile materiale, nici nu trebuie să munceşti ca un sclav şi, prin urmare, ai mai mult timp pentru tine...”

   "Nu am nevoie de multe. Trăiesc exact cum trăiam și când nu eram președinte - în același cartier, în aceeași casă, în același fel. Și sunt un republican." Jose Mujica trăiește asemenea majorității pentru că majoritatea poporului a fost cea care l-a votat, iși motivează el stilul de viață, adăugând că din punct de vedere moral nu are dreptul de a trăi ca o minoritate în țara sa.

   Jose Mujica a susţinut un discurs în aceeaşi notă şi în cadrul summitului Rio+20 care a avut loc în luna iunie 2013: „Tot vorbim de dezvoltare sustenabilă şi despre cum să scoatem masele din sărăcie. Dar ce este în mintea noastră? Vrem să urmăm modelul de dezvoltare şi consum din statele bogate? Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla cu această planetă dacă toţi indienii, de exemplu, ar avea acelaşi număr de maşini în gospodării ca germanii? Cu cât oxigen am rămâne? Are oare planeta resurse suficiente astfel încât şapte sau opt miliarde de oameni să poate consuma şi irosi la fel de mult cum se întâmplă în statele bogate? Acest nivel ridicat de consum ne afectează planeta.”

   Întorcându-ne pe plaiurile noastre, cred că domnul Iohannis are multe de învățat de la acest adevărat martir al poporului său! Vreți să ajutați populația, reprezentați cu adevărat interesele românilor la cel mai înalt nivel, domnule președinte! Vreți să fiți un model pentru generația tânără, mai renunțați la luxul de care vă înconjurați și arătați-le următoarelor generații că se poate trăi frumos și fără limuzine de sute de mii de euro, slugi la fiecare pas și atitudini teatrale. MODESTIA ESTE NOUA ELEGANȚĂ, DAR ADOPTATĂ DOAR ÎN CAMPANIE ELECTORALĂ EA RĂMÂNE ÎN CONȘTIINȚA OAMENILOR DOAR UN ROL BINE JUCAT... Ori, nu cred că vreți ca și din sloganul de campanie sau programul asumat să rămână același lucru. 

   Doresc să închei aceste rânduri într-o notă optimistă, totuși... Pentru asta îmi exprim încrederea că președintele Klaus Iohannis va înțelege cât mai curând faptul că imensa popularitate întoarsă împotriva domniei sale ar însemna un dezastru nu doar pentru Palatul Cotroceni, ci și pentru speranțele partidului care l-a susținut în campania electorală de a ocupa și Victoria. Optimismul însă, vine de fapt din convingerea mea că România a greșit votând un asemenea personaj la 25 de ani de la Revoluție, iar după ce toată euforia va trece, ne vom căsca mai bine ochii și mințile pentru a aprecia cu adevărat rezultatele și nu acuratețea reprezentației unei forme fără fond...