Se întâmplă în luna decembrie a anului 2014, la 25 de ani după căderea comunismului în România... Într-o democrație tânără și cam timidă, după un nou vot de blam la adresa întregii clase de conducători, românii încă își caută destinul de neam, într-o ceață deasă, amenințați la fiecare pas cu falimente, recesiune, tăieri. Veți spune că suntem blestemați, că moștenim în continuare obiceiuri auto-distrugătoare și că individul nu are nici o vină, că sistemul este creat de așa natură și nimeni nu va putea schimba ceva în țara asta. Eu astăzi vă propun o abordare diferită, un punct de vedere născut în ochii unor oameni care nu au nici un motiv de pasiune pentru adaptarea realității în folosul vreunei doctrine de pe la noi.
Conform World Records Academy, Palatul Parlamentului este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume. O ambiție a fostului dictator comunist care a uimit o lume întreagă și încă uimește orice vizitator care îi trece pragul...
Însă dincolo de toate aceste date copleșitoare cu privire la arhitectură, mărime, costuri, ori chiar lucrările de artă și artizanat pe care le înglobează, un alt fapt mai puțin plăcut, ori chiar dezgustător, care uimește vizitatorii este modul total iresponsabil în care această minune artitecturală este administrată, (ne)păzită, (ne)păstrată și (ne)apreciată!
Faptele pe care urmează să vi le transmit mi-au fost povestite de curând, de către niște prieteni care au vizitat România și care au făcut în scurtul lor periplu prin România o vizită la Palatul Parlamentului...
În primul rând, primirea...
Intrarea unui turist în Palat se face într-un mod total neatrăgător. Nimeni și nimic nu te invită într-un mod plăcut, comercial chiar, să treci pragul acestui monument arhitectornic. Odată intrați pe poarta Palatului, despre a cărui poziționare geografică puține indicii te ajută în traficul bucureștean, cu greu ajungi să înțelegi rostul lucrurilor. Intrarea turiștilor nu este semnalizată corespunzător și nici nu te îmbie în vreun fel deosebit.
Într-o lume guvernată în mare măsură prin acțiuni elaborate de marketing, avem în România un obiectiv pe care orice turist din lumea aceasta și-ar dori să-l viziteze măcar datorită datelor construcției, dacă nu și pentru istoria pe care o prezintă, iar noi îl păstrăm aproape ascuns.
Dotările...
Pe lângă arhitectura bogată în detalii atent finisate, materialele de calitate (care au fost exclusiv produse în România), sute de tone de marmură, covoare cu superbe motive lucrate din mătase, candelabre din cristal, toate la superlativ, găsim și câteva detalii tipice pentru jenantul mod de gândire devenit docrină - las' că merge și așa... Ici - colo, găsim câte un frigider cu băuturi răcoritoare, murdar și ruginit, câte un scaun de plastic cu picioarele din spate plesnite, câte o sticlă de votcă lăsată pe pervaz de câte un gardian setos care a dorit să scape de dovada incriminatoare. Legat de gadieni, agenți de pază sau cum se mai numesc ei în prezent, să nu vă mire dacă din loc în loc, veți observa câte unul pitit, savurând câte o țigară palmat, în încăperi găzduind mătăsuri sau obiecte lucrate din lemn, de o valoare inestimabilă, perfect conștienți de efectul nociv al crimei săvârșite.
Majoritatea instituțiilor care găzduiesc monumente cu o valoare mult inferioară Palatului Parlamentului aplică reguli stricte cu privire la vizitatori, dar mai ales la personalul care este plătit să păzească și să păstreze valoarea exponatelor. La noi... cei plătiți pentru asta sunt de fapt cei mai mari dăunători.
PATRIMONIU călcat în picioare
Un detaliu foarte interesant este existența unor obiecte de patrimoniu pe holurile Palatului, covoare lucrate manual, pentru a căror creație generații întregi de elevi au crescut în anii 80 viermi de mătase ca activitate extrașcolară...
Pentru realizarea acestor opere de artă au fost făcute eforturi deosebite, finalizarea acestora pentru montarea în locurile destinate implicând la acel moment montarea direct pe holurile Palatului. Asta datorită dimensiunilor și greutății lor copleșitoare...
În zilele noastre, în loc ca acestea să reprezinte exponate atent păstrate și prezentate cu mare mândrie vizitatorilor, sunt lăsate spre folosință și călcat în picioare.
În final, doresc să îmi afirm convingerea că aceste lucruri reprezintă doar câteva picături dintr-un ocean de nedreptăți, însă atât am aflat, ațât vă relatez. Doresc să lansez un apel la adresa persoanelor responsabile, de a regândi toată această dezorganizare și a construi un sistem profesionist prin care valorile noastre de patrimoniu, monumentele de această greutate să fie puse în valoare, la adevărata valoare și într-un mod prin care să surprindă plăcut și să lase impresii irepetabile, dar în egală măsură asigurându-se coservarea acestora pentru mult timp de acum înainte!
